Dragnea, un nou atac la adresa lui Iohannis: Este un personaj de carton pus în vitrină de statul paralel

Data publicării:
dragnea

Liderul PSD l-a atacat din nou pe Klaus Iohannis. Liviu Dragnea le-a ar ătat jurnaliştilor o nouă valiză ce ar conţine dovezi despre "activitatea posibil infracţională a preşedintelui". Ar fi fost găsită, în curte, de un localnic din Sibiu. Liviu Dragnea a prezentat o primă astfel de valiză cu acte în urmă cu o săptămână, la puţin timp după ce pe un câmp din Teleorman a fost găsit un bagaj similar în care se aflau documente ale firmei Tel Drum. Liderul PSD a anunţat că va aduce, lunea viitoare, o a treia valiză cu probe împotriva şefului statului şi susţine că acesta a comis numeroase infracţiuni. Foloseşte ca argument numărul de 17 dosare penale în care a apărut numele lui Klaus Iohannis.

Liviu Dragnea: Azi este a doua zi de luni, a doua valiză. Un localnic din Sibiu a zis că a găsit-o în curte și a dat-o unui prieten care a dat-o altui prieten. Aici sunt niște stick-uri pe care o să vi le oferim. Românii au drept legitim să știe cine este și ce a făcut cu adevărat acest personaj. Ce vedem la acest preşedinte e fake, e fals. E doar o imagine falsă, este un personaj de carton pus în vitrină de statul paralel.

Liviu Dragnea a spus că, în timp ce vorbeşte despre penalii cocoţaţi în fruntea statului, Klaus Iohanis este, el însuşi, cocoţat în fruntea României. În acelaşi timp, a prezentat un filmuleţ, despre care susţine că este realizat de el. Clipul are un generic de breaking news şi vorbeşte despre declaraţiile de avere incomplete ale preşedintelui.

Liviu Dragnea a spus şi că şeful statului ar fi fost descris, de unii dintre procurorii care l-au anchetat, drept şef de clan mafiot.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: Procurorii nu au cercetat, l-au protejat. Alte dosare au fost spălate, altele închise. Cred că o să mai urmeze să apară informații despre acest preşedinte care e un presedinte fals, mincinos și care e dovedit că a comis niște infracțiuni. Săptămâna viitoare voi veni cu a treia valiză.

Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia a făcut o centralizare a dosarelor deschise, în ultimii 18 ani, în care a fost implicat actualul preşedinte al României. Majoritatea vizează presupuse ilegalităţi comise în calitate de primar al Sibiului, funcţie pe care a ocupat-o între anii 2000 şi 2014.

10 dintre dosare au fost închise cu soluţii de neîncepere a urmăririi penale. Acuzaţiile au fost de fals, abuz în serviciu sau neglijenţă, legate de retrocedarea unor bunuri sau de acordarea unor contracte.

Trei dosare au fost la DIICOT, iar două la DNA. Printre ele, şi cel în care Klaus Iohannis a avut calitate de învinuit după vechiul cod penal, suspect după actualul, dar care în 2009 a fost închis.

Încă două dosare au ajuns la Parchetul General. Într-unul dintre ele, din 2013, clasarea a fost semnată de procurorul Cristian Aurel Lazăr. Celălalt este în lucru şi în el a fost citată, în calitate de martor, Carmen Iohannis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri