Efectul legii salarizării: Primarul care și-a dat singur 13.000 de lei pe lună

Data actualizării: Data publicării:
primari

Mai mulţi primari din ţară nu au stat prea mult pe gânduri şi, imediat ce a intrat în vigoare legea care le permite să-şi stabilească singuri lefurile, au trecut la măriri. Recordul, până acum, îl deţine primarul PSD din Bistriţa. Şi-a triplat leafa, cu începere de la 1 august. Nu i-a uitat nici pe subalterni. Le-a acordat majorări între 200 şi o mie de lei.

Majorările au fost stabilite printr-o hotărâre de consiliu local. Astfel, din luna august, primarul PSD din Bistriţa va încasa peste 13.000 de lei, faţă de 4.200 de lei, până acum.

Mihai Ruști, purtător de cuvânt Primăria Bistrița: Pentru salariile aleșilor, adică a primarilor și viceprimarilor există prevederi în legea salarizarii, pe care noi le-am respectat. Care prevedea creșteri eșalonate în funcție de categoria localității, în funcție de populația localității.

Angajații din subordine au primit şi ei măriri, dar mai puţin importante - de la 200 până la cel mult 1.000 de lei.

Sabina Mălaicu, lider sindical: Salariile, să știi că au fost mici, nici acuma nu sunt foarte mari, nu ajunge un consilier superior la maxim, nu ajunge la jumătatea salariului unui viceprimar.

Banii pentru noile salarii mărite vin de la bugetul local. De la investiţii.

Ioan Peteleu, consilier local PNL: Doar de la dezvoltare, din altă parte nu pot fi luați pentru că veniturile rămân aceleași. Oricum, în fiecare an nu se cheltuie toți banii din bugetul de dezvoltare, rămân undeva la patru milioane de euro bani necheltuiți.

Cei mai mulţi dintre bistriţeni sunt nemulţumiţi că edilii se gândesc în pimul rând la propriile buzunare.

Şefii de birou şi directorii din Primăria Craiova vor avea şi ei salarii de cel puţin o mie de euro pe lună, plus sporuri. Cel mai bine va câştiga administratorul primăriei - 12.000 de lei lunar.

Sorin Manda, administrator public Primăria Craiova: Pe legea nouă, salariul este limitat la salariul viceprimarului. Este mai mare decât cel de dinainte, salariul propus, dar nu ştiu dacă va fi şi aprobat.

Venituri frumoase vor avea şi secretarul municipiului - 11.600 de lei sau arhitectul-șef - 10.025 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...