Firea: Grindeanu nu a fost ales de toată România să fie premier

Data actualizării: Data publicării:
firea cu ochelari_fb

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a lansat noi critici la adresa premierului Sorin Grindeanu, arătând că acesta nu a căutat-o și a nu a dat vreun mesaj bucureștenilor. Firea i-a mai transmis șefului Executivului că „nu a fost ales de toată România să fie prim-ministru”, în timp ce ea a fost aleasă de locuitorii Capitalei.

„Domnul prim-ministru nu m-a căutat și îmi pare foarte rău, îmi exprim regretul că nu a dat niciun mesaj pentru bucureșteni câtă vreme am ridicat câteva din problemele și oftaturile în relația Primăria Generală-primăriile de sector-câteva ministere din cadrul Cabinetului. Cred că între noi, cei care am fost investiți cu autoritate de către cetățeni nu trebuie să existe orgolii”, a declarat Gabriela Firea, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Firea i-a mai transmis premierului Sorin Grindeanu că el a fost învestit „de PSD și coaliția PSD-ALDE” și că nu a fost ales în funcție, așa cum a fost ea. „Eu am fost aleasă de către bucureșteni, domnul Grindeanu a fost învestit de PSD și coaliția PSD-ALDE să ocupe această funcție, nu a fost ales de toată România să fie prim-ministru. Cred că românii din București meritau un mesaj din partea domniei sale. În loc de acest mesaj de susținere a problemelor Capitalei și de încercare de rezolvare a acestora, a transmis că este membru de partid de peste 20 de ani, ceea ce este îmbucurător, dar nu ne batem în carnete de membru de partid”, a declarat primarul general al Capitalei.

Întrebată dacă se vorbește în PSD despre înlocuirea lui Sorin Grindeanu, Firea a evitat un răspuns clar: „În PSD și în coaliția PSD-ALDE se vorbește foarte serios în aceste zile despre analiza care se realizează și acest grup de lucru este condus de către copreședinții Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, iar rezultatul acestei analize va fi prezentat în circa două săptămâni”.

În urmă cu câteva zile, primarul Capitalei a mai lansat un atac la adresa lui Sorin Grindeanu. Într-o emisiune televizată, ea a declarat că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, acuză faptul că nu se mai consultă cu premierul Sorin Grindeanu „ca la început” și a dat exemple de proastă colaborare cu Guvernul la nivelul Primăriei, unde proiectele „se lovesc de un zid”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri