INTERVIU cu premierul Mihai Tudose: Sunt suficienți bani la buget!

Data actualizării: Data publicării:
tudose2

Sunt suficienţi bani la buget, dă asigurări premierul Mihai Tudose într-un interviu pentru Digi24.  Iar dacă ceva e sigur e că sunt bani de salarii, spune el. Pilonul 2 de pensii nu va fi desfiinţat, dar va deveni opţional, a anunțat Mihai Tudose în interviul acordat Digi24. Guvernul analizează posibilitatea ca de la anul românii să decidă singuri dacă vor sau nu ca pensia lor să fie administrată şi de fonduri private, nu doar de către stat.

(INTERVIU CU MIHAI TUDODE, PARTEA I)

Rectificarea bugetară va fi pe plus și se va întâmpla săptămâna viitoare. Ministerul Educației și cel de Interne vor primi bani în plus. La Interne sunt necesari bani pentru dotarea polițiștilor cu niște veste anti-înjunghiere, dar și pentru repararea a două elicoptere de salvare. Vor pierde ministerele care au avut o execuție bugetară nesatisfăcătoare față de ce și-au propus la începutul anului. Iar la finalul anului, premierul este încredințat că ne vom încadra în ținta de deficit bugetar, un deficit bugetar care poate ajunge la maximum 2,99 la sută.

Comunicatul neinspirat şi necorectat la timp de ministrul apărării a atras după sine demisia lui Adrian Ţuţuianu, dar premierul nu se grăbeşte să desemneze un nou ministru plin la Apărare. Spune că nu are încă o listă cu posibili înlocuitori pentru Adrian Ţuţuianu și aşteaptă ca un nume nou să fie aprobat în PSD şi în coaliţia de guvernare. Şeful Guvernului a explicat că Adrian Ţuţuianu ar fi rămas în funcţie dacă reacţiona rapid după comunicatul în care Ministerul Apărării semnala că nu sunt bani pentru normele de hrană ale militarilor.  În legătură cu norma de hrană, premierul a explicat că Ministerul de Finanțe a cerut ca aceasta să fie dată la sfârșitul lunii, ca și salariul. „Îl iei după ce muncești, nu înainte. De aici încolo, cum a ajuns comunicarea? Aha, nu vor să ne mai dea sandvișuri la jumătatea lunii, ne dau la sfârșitul lunii, înseamnă că nu mai au bani! Și cineva a început să comunice...”, a spuS premierul. „Dacă (ministrul Țuțuianu), iertați-mă, până îl chemam eu, domnia sa găsea vinovații și rezolva el, cred că discutam astfel. Dar când stai de patru ore cu scandal despre o armată a unei țări NATO, foarte importantă la flancul estic, care spune că nu are bani de solde, iertați-mă, dar nu este posibil!”, a detaliat premierul motivele pentru care i-a cerut demisia ministrului apărării. 

Pe de altă parte, în interviul de la Digi24, premierul Mihai Tudose și-a criticat un alt ministru - cel de externe. Motivul: reacția avută de Ministerul de Externe de la București în scandalul diplomatic cu Ungaria legat de desființarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureș. Premierul consideră că replica MAE a fost disproporționată și prea dură, a venit prea repede și a fost „mai de Ministerul Sporturilor, mai ca la box, așa: dai tu, dau și eu”.

(INTERVIU CU MIHAI TUDOSE, PARTEA A II-A)

Și Banca Naţională a României a avut parte, din nou, de o șarjă critică din parte premierului. Ar fi trebuit să tragă un semnal de alarmă în ce priveşte băncile care nu raportează profit, consideră Mihai Tudose. Şeful Guvernului spune că BNR ar fi putut cere îmbunătăţirea legislaţiei, în favoarea statului român, pentru că legea actuală permite banilor „să se scurgă” din ţară.

Mihai Tudose și-ar depune mandatul dacă s-ar începe un dosar penal pe numele său. Pe de altă parte, premierul acuză sondajele de opinie că prezintă în mod deformat România ca fiind o țară coruptă. Premierul spune că românii nu sunt mai corupţi decât cetăţenii altor ţări, dar îşi asumă bucuroşi acest statut. Iar asta afectează imaginea noastră ca ţară, spune Mihai Tudose. 

În privința modificărilor propuse de ministrul justiției la legile care reglementează acest domeniu, șeful executivului spune că așteaptă avizul CSM înainte de a face orice alte comentarii. Despre reacțiile externe care au venit în special din partea ambasadelor, premierul a comentat că „avem oameni care ne iubesc peste tot”. El a spus că este vorba de a actualiza legislația cu decizii ale CCR și reglementări ale UE, dar și pentru a ține cont de „realitatea cotidiană”. În ceea ce privește o lege a grațierii, premierul a exclus ca ea să se refere la fapte de corupție și la persoane care au comis violențe împotriva altor persoane.

Legea pensiilor, plafonarea indemnizațiilor pentru mame sunt „intenții bune”, dar e de văzut și „ cât suportă țara”, a spus premierul. 

Prețul la carburanți n-ar trebui să crească din cauza supraacizei, dar dacă „lucrurile scapă de sub control”, premierul promite că se vor lua în calcul soluții de compensare a transportatorilor.

„TVA split” este o măsură la care încă se lucrează, pentru simplificare, dar care e necesară. „8 miliarde de lei au fost furați de la stat. Din ei facem spitale, autostrăzi”, motivează premierul. „Dacă suntem mioritici, așa, cineva ne fură niște miliarde și noi nu facem nimic, păi nu e bine!”, spune Mihai Tudose.

Premierul a mai vorbit despre cozile la pașapoarte și la taxa de pod de la Fetești, despre situația din sănătate și necesitatea simplificării procedurilor birocratiuce, dar și despre manualul de sport și ceea ce se întâmplă în învățământul românesc. Nu în ultimul rând, a adus explicații despre controversele apărute în spațiul public în legătură cu poziția sa față de Roșia Montană.

Comunicarea este cheia relaţiei bune pe care premierul o are cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Mihai Tudose susţine că are o relaţie bună cu liderul social-democrat, chiar dacă pe unele subiecte au opinii divergente. Actualul premier consideră că predecesorul său, Sorin Grindeanu, nu vorbea suficient cu preşedintele PSD, iar acest lucru a generat ruptura între cei doi.

Urmăriți interviul integral în materialele video de mai sus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri