Iohannis: România are o societate matură, care are nevoie de un stat pe măsura ei

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis_presidency

România are o societate matură, care a dovedit că este capabilă să lupte pentru valorile în care crede, dar care are nevoie de un stat care trebuie să fie pe măsura ei, spune președintele Klaus Iohannis. Declarația a fost făcută la întâlnirea cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

„2018 este cu adevărat momentul cel mai potrivit pentru a reflecta profund şi a acţiona înteţelept pentru prezentul şi viitorul naţiunii şi societăţii româneşti. Este momentul asumării proiectului nostru legitim de ţară, adică a modelului nostru de dezvoltare şi a căilor de urmat, interne şi externe, pentru atingerea lui”, a spus Iohannis.

„Doar un astfel de proiect poate răspunde adecvat riscurilor cu care se confruntă România, atât interne cât şi externe, care vin din vecinătatea noastră complicată. Pentru a ne asigura prezentul şi viitorul, trebuie să răspundem acestor riscuri, printr-un stat performant, o Românie puternică şi rezilientă, adică un stat în care democraţia liberală şi statul de drept sunt deplin consolidate cu o justiţie independentă şi eficientă, un stat care acţionează în slujba tuturor cetăţenilor săi, capabil să le ofere acestora prosperitate şi siguranţă. Avem o societate matură care a dovedit deja că este capabilă să lupte admirabil pentru valorile în care crede. Dar această societate matură şi activă are nevoie de un stat care trebuie să fie pe măsura ei”, a adăugat președintele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri