Ludovic Orban, despre colaborarea cu USR-PLUS: Un posibil partener cu care nu ne batem

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban

Duşmanul duşmanului meu îmi este prieten, acesta pare să fie principiul PNL la ideea colaborării cu Alianța USR-PLUS. Ludovic Orban a precizat, la Jurnalul de seară, că dușmanul actual al PNL este coaliția PSD-ALDE. El a mai spus că, în ceea ce privește alegerile prezidențiale, USR și PLUS ar trebui să-l sprijine pe actualul președinte. Klaus Iohannis „a fost ultima redută în bătălia cu PSD”, a sublinuat președintele PNL.

Adversarul PNL este actuala coaliție de guvernare, iar bătălia noastră este pentru a înceta cât mai repede posibil această guvernare toxică pentru România”, a spus Ludovic Orban, la Digi24, întrebat cum se raportează PNL la Alianța 2020 USR-PLUS.

Orice posibil partener care se implică alături de noi în bătălia cu actuala coaliție de guvernare și poate avea contribuții în a pune punct acestei guvernări este un posibil partener cu care nu ne batem, pentru că adversarul este PSD-ALDE”, a adăugat liderul PNL.

Ludovic Orban a mai spus că, în privința alegerilor prezidențiale din această toamnă, ar prefera ca USR și PLUS „să meargă pe mâna președintelui Iohannis”.

Este clar pentru orice om care știe să citească sondaje și care cunoaște piața politică din România este clar că președintele Iohannis are de departe cea mai mare șansă de a câștiga alegerile prezidențiale”, a punctat Orban.

Apariția unui alt candidat pe dreapta nu va face altceva decât să amâne pe un eventual tur 2 și într-un fel să creeze probleme suplimentare. Președintele Iohannis, astăzi, este clar liderul român cu cea mai mare credibilitate și în România, dar mai ales la nivel european și pe plan internațional. Președintele Iohannis este practic liderul român care a reușit să mențină într-un cadru normal relația pe care o are România la nivelul UE, prin influența personală, prin credibilitatea de care se bucură a reușit cât de cât să păstreze o relație normală. Tot ce a făcut Guvernul nu a făcut altceva decât să creeze conflicte artificiale cu UE, cu SUA, cu cei care dețin funcții la nivel european pentru un motiv care n-au nicio legătură cu interesul României. Președintele Iohannis a fost ultima redută în bătălia cu PSD și a reușit în parteneriat cu Opoziția să blocheze anumite inițiative nocive pentru economie, societatea românească. Cred că susținerea președintelui Iohannis este normală, firească și ar trebui făcută și de alți actori politici din Opoziție”, a subliniat Ludovic Orban.

USR-PLUS: „Când PNL va fi dispus să discutăm, vom discuta”

Duminică, la emisiunea „În fața ta”, liderii Alianței 2020 USR-PLUS au declarat că există dialog cu PNL și că o colaborare ar putea fi posibilă.

Se tot vorbește de unificarea, coagularea opoziției, noi am făcut acest pas. E bine-venit și PNL, în măsura în care va împărtăși valorile, principiile, proiectul pe care îl punem pe masă. Când PNL va fi dispus să discutăm, vom discuta”, a spus Dacian Cioloș.

Președintele PLUS a mai spus că, până la colaborarea pe un program de guvernare, mai sunt alegerile prezidențiale și locale și vor mai fi necesare discuții pentru alinierea programelor politice: „Am făcut în mare parte asta cu USR.”

Dan Barna, preşedintele USR, a adăugat că „dialogul (cu PNL, n.red.) există, e firesc, și o să vedem în perioada următoare, după europarlamentare, ca să fim foarte pragmatici. La europarlamentare, această alianță își propune un rezult foarte bun. După aceea, vom vedea pașii următori.”

Băsescu: PMP îl va susţine pe Klaus Iohannis la prezidențale, în turul 2

De asemenea, la începutul lunii, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că PMP va avea candidat la alegerile prezidenţiale din acest an, iar în turul doi îl va susţine pe Klaus Iohannis.

Întrebat dacă va candida la alegerile europarlamentare, el a evitat să dea un răspuns direct, spunând că va face ce trebuie ca să ajute partidul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri