Mesajul lui Liviu Dragnea pentru protestatari

Data actualizării: Data publicării:
proteste victoriei INQUAM.jpeg 6

Președintele PSD, Liviu Dragnea, are un mesaj pentru cei care au anunțat pentru această seară un protest la sediul partidului.

proteste inquam ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„În ceea ce privește modificările la Codul fiscal, noi ne urmărim programul de guvernare, care a fost susținut de milioane de români. E vorba de un pachet de măsuri care ajută și creșterea veniturilor la bugetul de stat, care asigură și stabilitatea fondului de pensii, care simplifică procedurile pentru firme și care în unele situații chiar mărește salariile nete, iar firmele nu plătesc mai mult. Din punctul meu de vedere, cred că nu au toate informațiile”, a spus el.

Proteste faţă de OUG de modificare a Codului fiscal, precum şi faţă de proiectele de modificare a legilor justiţiei sunt anunţate, pe Facebook, pentru duminică seara, atât în Bucureşti, cât şi în mai multe oraşe din ţară. În Bucureşti, oamenii se vor aduna în faţa Guvernului, urmând să plece în marş spre sediul PSD de pe Kiseleff, în care să arunce cu hârtie igienică. Manifestaţii asemănătoare sunt anunţate pentru duminică şi în diaspora, în oraşe precum Berlin, Bruxelles, Londra, Roma şi Copenhaga.

Liviu Dragnea, care a participat la congresul Tineretului Social Demcorat, a mai spus că nu sunt motive pentru care Ordonanța de Urgență pentru modificarea Codului fiscal, adoptată miercuri înședința de Guvern și publicată după două zile în Monitorul Oficial, să fie contestată la Curtea Constituțională.

Modificarea Codului fiscal a fost adoptată miercuri prin Ordonanță de Urgență. Printre modificări – transferul contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, prevedere care a nemulțumit și sindicatele, și patronatele, și scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, ceea ce a stârnit nemulțumirea primarilor, care se tem că bugetele locale vor fi mult reduse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri