Mesajul PSD și ALDE pentru primari: Mai mulţi bani, mai puţin DNA

Data publicării:
primari selfie

Pentru primarii patriei se anunță salarii mai mari, bonusuri și prime pentru atragerera de fonduri europene. Fără frică, pentru că nu ar mai trebui să fie intimidați de DNA. Sunt mesajele transmise de liderii celor două partide de la guvernare, PSD și ALDE, celor 500 de primari de comune adunaţi pentru trei zile la Bucureşti.

Sala Brătianu din Parlament a răsunat astăzi de ovaţiile primarilor entuziasmaţi de discursurile șefilor de la PSD și ALDE. Aplauzele au atins apogeul în momentul în care șeful PSD, Liviu Dragnea, a promis că niciun primar nu va avea salariul mai mic ca al subalternilor.

Salarizarea în rândul funcționarilor a crescut, urmează salarizarea primarului”, a spus Liviu Dragnea.

Majorarea salariilor ar fi, în viziunea liderilor alianţei aflate la guvernare, şi soluţia pentru a face performanţă în administraţia publică.

„Toată lumea în România face gargară cu corupţia. De dimineaţă până seara numai cu corupţia în gură stau. Toată lumea se preocupă de efectele corupţiei, nimeni nu vorbeşte despre cauzele corupţiei din România. Eu cred că, dacă vrem să avem o administraţie care să fie de calitate, cu oameni bine pregătiţi, nu putem să ne imaginăm că îi plătim prost şi să avem şi performanţă. Nici în comunism nu funcţiona ideea asta. Deci, trebuie să existe o legătură directă între salarizare şi calitatea administraţiei”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Încurajaţi de promisiunile liderilor, primarii au dat glas nemulţumirilor.

„Nu este în regulă ca un director de spital să aibă de două ori cât un primar”, spune Cristi Cârjaliu, primarul comunei Agigea din judeţul Constanţa.

Ne dorim ca salariile să fie mai mari, pentru că ducem o muncă colosală în administraţie”, spune Violeta Ţăran, primarul comunei Berceşti din județul Suceava.

Aceştia s-au plâns şi că sunt hărţuiţi de anchetatori din cauza contractelor pe care îşi pun semnătura.

De câţiva ani încoace toţi primarii din toate localităţile din România sunt hărţuiţi. Ba pe la Parchete, ba pe la alte organe ale statului”, spune Cristi Cârjaliu, primarul comunei Agigea din judeţul Constanţa.

Pânâ când le vor fi rezolvate problemele, primarii au fost recompensaţi de partid cu stele. Nu pentru realizări, ci pentru numărul mandatelor.

Sunt primar de 5 stele. Pensia primarului după atâţia ani de activitate şi, de fapt, şi dinainte de a lucra în administraţie vreo 20 de ani de profesie, este de 1300 de lei”, spune Nicolae Râznoveanu, primarul comunei Roseti din județul Călăraşi.

La finalul discursurilor, primarii adunaţi la Parlament s-au înghesuit să facă poze cu liderii partidelor. Alţii au vrut să aibă o amintire că au trecut pragul Palatului Parlamentului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri