Părerea lui CTP despre scandalul TimesNewRoman-Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
ctp

Curva lui Dragnea” este „o insultă grobiană” și nu o discriminare, este de părere jurnalistul Cristian Tudor Popescu, adăugând că CNCD-ul a devenit „un soi de bostangii ai PSD”. Jurnalistul a comentat pentru Digi24 scandalul iscat de un articol postat de publicația Timesnewroman.ro.

A spune „curva lui Dragnea” despre acea domnișoară prezentă la congres cu Dragnea nu are de-a face nici cu umorul, nici cu satira, nici cu inteligența. Este o insultă grobiană, o calomnie. Adică de unde rezultă că e o curvă? Poți să spui că e mai tânără decât Dragnea cu 30 de ani decât domnul Dragnea. Este un fapt. Dar pe ce te bazezi când spui că este curvă? Pentru asta există acțiune în civil, pentru calomnie,” a spus jurnalistul.

Citește și ”Prețul înțelegerilor secrete făcute de Dragnea în Israel. Mutarea ambasadei la Ierusalim ne-ar putea costa miliarde de euro”

Nu este nicio discriminare. Femeile PSD-iste se simt discriminate? Nu. E vorba de o persoană și ea nu a fost atacată pe teme politice, pe teme de capacități de a fi politician, sau de sex șamd. A fost o insultă suburbană a acestor inși. Nu este nicio discriminare. Dar CNCD-ul a devenit în clipa de față, sunt un soi de bostangii ai PSD," a adăugat jurnalistul.

Consiliul pentru Combaterea Discriminării a sancționat publicația Timesnewroman.ro, pentru articolul “Curva lui Dragnea, asaltată de PSD-iști, …’’. CNCD a anunțat că a amendat cu 5.000 de lei societatea care administrează publicația, tot cu 5.000 lei pe autorul articolului, cu 3.000 lei pe editorul șef și tot cu 3.000 lei pe administratorul Infant Media SRL.

În urma sancțiunilor, reprezentanții Times New Roman au anunțat că vor da în judecată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Pamfletul de pe site-ul de umor o avea în centru pe iubita liderului PSD,  Irina Alexandra Tănase. Aceasta a luat parte, în martie, la Congresul extraordinar al PSD, care a avut loc la Sala Palatului. A stat în primul rând, alături de premierul Viorica Dăncilă și de primarul Capitalei, Gabriela Firea. 

Citiți și:  De ce s-a dus Dragnea în Israel? CTP: Îl sună NATO: Liviule, ai rezolvat?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri