Parlamentarii se străduiesc de peste 10 ani să modifice Codul Rutier

Data publicării:
politist rutiera

De ani de zile, parlamentarii se străduiesc, fără succes, să modifice Codul Rutier. Amenzi mai mari, semafoare inteligente şi reguli speciale pentru transportatori sunt doar câteva dintre propuneri. Doar că majoritatea proiectelor n-au avut şanse reale să fie adoptate ori au rămas uitate prin sertare.

De mai bine de 10 ani, pe drumul naţional 1, limita de viteză a crescut la 70 de kilometri pe oră. Potrivit specialiştilor, traficul a fost mai fluent, iar accidentele mai puţine. Acum, câţiva senatori propun o lege prin care această limită să fie crescută în toate localităţile din ţară.

Experţii atrag atenţia că în multe sate există doar o singură bandă pe sens, iar măsura ar creşte riscul producerii de accidente.

Acest şofer nu ştie că legea îi permite poliţistului să-l amendeze şi fără să-i prezinte dovezile. Acestea sunt disponibile doar instanţă, dacă persoana sancţionată depune contestaţie.

Ca să nu mai existe astfel de scene, un grup de parlamentari s-a gândit să propună refacerea întregului cod rutier. Toate prevederile sa fie rescrise, îmbunătăţite, dacă este cazul, şi să se regăsească într-o singură lege la care toată lumea să aibă acces uşor. 

Alţi 70 de aleşi s-au gândit la maşinile cu regim special şi la situaţiile de urgenţă. Ei propun ca în toate localităţile să existe bandă dedicată pentru ambulanţă, poliţie şi pompieri, plus sistem inteligent de semaforizare. Şi acest proiect a fost respins de Senat, iar acum e în Camera Deputaţilor, unde are minime să treacă.

De-a lungul anilor, parlamentarii s-au întrecut în propuneri pentru schimbarea unor legi de circulaţie. Sunt peste 10 înregistrate, acum, la comisiile de specialitate. Unii au cerut şcoală pentru şoferii care conduc maşini cu volan pe dreapta, alţii au cerut autorizaţii speciale pentru transportatori sau suspendarea permisului pe loc, fără perioada de graţie de 15 zile. Până în prezent, nicio astfel de modificare nu s-a votat definitiv.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri