Întâlnire președinte-premier. Iohannis: E problema Guvernului să vină cu un buget sustenabil

Data actualizării: Data publicării:
170104__COTROCENI_IOHANNIS_GRINDEANU_00_INQUAM_Octav_Ganea

La Palatul Cotroceni a avut loc prima întâlnire dintre preşedinte şi premier, după instalarea Guvernui Grindeanu. La discuţii a participat şi ministrul de Finanţe, chemat şi el la Cotroceni.

170104__COTROCENI_IOHANNIS_GRINDEANU_00_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

ACTUALIZARE. Întâlnirea dintre președinte și premier s-a încheiat. Președintele a spus că a solicitat Guvernului ca deficitul bugetar să fie menținut sub 3%, iar alocarea pentru apărare să fie de 2%.

A fost o discuție aplicată, în care am analizat efectul primelor măsuri luate de Guvern. Am solicitat și primit informații legate de cum se vede la nivel de Guvern construcția bugetului din 2017. E foarte important să avem un buget sustenabil, solid”, a spus președintele.

Avem promisiuni că aceste lucruri vor fi realitate. Important e să avem un buget care ține cont de toate aceste condiționalități", a mai spus președintele.

„Nu va fi deloc ușor de construit un buget cu măsurile care au fost deja aprobate, și încadrându-se în deficit, dar e obligatoriu. Guvernul va trebui să vină cu o soluție”, a mai spus Klaus Iohannis.

„E problema Guvernului să vină cu un buget sustenabil”, a adăugat el.

Președintele a mai spus că va promulga legea care elimină plafonul de cinci salarii medii brute pentru plata CAS și a CASS.


 

Preşedintele, premierul şi şeful finanţelor discută, în principal, despre bugetul pe 2017, iar şeful statului vrea să ştie şi cum se va achita guvernarea de promisiunile făcute în campania electorală.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut luni o discuţie telefonică cu premierul Sorin Grindeanu, stabilind să se întâlnească miercuri după-amiază.

Preşedintele vrea să afle direct de la premier care sunt planurile guvernului legat de bugetul pe 2017. Este o discuţie necesară pentru că există foarte multe îngrijorări legat de sustenabilitatea acestor măsuri şi efectele pe care le-ar putea avea asupra economiei. A mai existat un subiect de discuţie în acest dialog telefonic în contextul valului de vreme rea, preşedintele a cerut şi primit informaţii despre modul în care au acţionat autorităţile în această perioadă”, a declarat purtătorul de cuvânt al şefului statului.

Sursa: Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri