Ședință de urgență la PSD-ALDE. Se discută candidații la prezidențiale

Data actualizării: Data publicării:
Tariceanu Dancila crop

Liderii PSD-ALDE se întâlnesc luni, de la ora 11:00, într-o ședință a coaliției de guvernare, la o zi după ce premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va lua în calcul un candidat comun PSD-ALDE pentru alegerile prezidențiale. De altfel, în partid este inflație de candidați la alegerile din toamnă.

Viorica Dăncilă anunța, duminică seară, că în sondajele interne ale PSD pentru desemnarea prezidențiabilului va fi testat și un candidat comun PSD-ALDE.

Întrebată dacă și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, va fi introdus în sondaje, Dăncilă a răspuns „Sigur”.

Până la această oră, din PSD şi-au anunţat intenţia de a fi testaţi Eugen Teodorovici, Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae. Totodată, Mihai Fifor a lăsat de înţeles că poate fi interesat.

Se ascute lupta pentru funcții în PSD

De astăzi, se deschide oficial cursa pentru funcţiile de conducere ale PSD. Deocamdată, Viorica Dăncilă este singura care vrea să conducă partidul. 

Pentru ca la acest Congres să nu fie un unic candidat, mai multi lideri PSD îl împing de la spate pe Paul Stănescu să candideze. Acesta a primit susținerea PSD Olt pentru funcția de președinte executiv, însă nu este exclusă o candidatură surpriză, deoarece înscrierile se fac până miercuri.

Nu este exclusă și o candidatură din partea Ecaterinei Andronescu la șefia partidului.

Social-democraţii se vor reuni în Congres în acest weekend, pe 29 iunie, pentru alegerea preşedintelui, a preşedintelui executiv şi a secretarului general.

Sursa: Digi24, Mediafax

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri