Victor Ponta: Alegerile parlamentare odată cu localele, la primăvară, sunt un proiect în care să cred

Data actualizării: Data publicării:
presedintele pro romania, victor ponta, in conferinta de presa
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Victor Ponta a declarat joi seara la Digi24 că la întâlnirea avută cu premierul desemnat Ludovic Orban a propus ca alegerile parlamentare să aibă loc odată cu alegerile locale, în primăvară, dar a confirmat că deocamdată a fost o întâlnire exploratorie și că Pro România este reticentă în a susține în parlament noul guvern. 

„Putem să știm din mai sau din iunie cine-i primar, cine-i președinte de consiliu, cine are majoritate în Parlament, cine-i prim-ministru, cine-i în opoziție și patru ani să mai facem și treabă, nu doar să stăm de campanii și de discuții”, a argumentat Victor Ponta.

„Alegerile anticipate la primăvară fac parte dintr-un proiect în care să cred, dar deocamdată nu există proiectul ăsta, dar proiectul se construiește. Avem, pe de o parte, niște condiții de la USR, care spun: să facem alegeri anticipate, acum, imediat. Știm că ceea ce spune USR nu e posibil. Nu se poate dizolva parlamentul în actualul mandat al dlui Iohannis, în ianuarie este vacanță parlamentară. La 1 februarie poți să declanșezi procedura prevăzută de Constituție, care ține 60 de zile, adică până la sfârșitul lui martie, și de la 1 aprilie poți să intri în cele 90 de zile legale pentru campanie electorală”, a explicat Victor Ponta.

Până atunci, categoric n-ar trebui să rămână în funcție un „guvern mort”, adică Guvernul Dăncilă. Asta, „dacă reușesc să se înțeleagă între ei”, a spus Ponta.

„Astăzi a fost o întâlnire formală, la care ne-am salutat și am arătat că putem să stăm la masă, dar nu se putea întâmpla nimic. Dl. Orban încă nu are lămurite lucrurile cu cele cinci partide de dreapta pe care le va coordona la guvernare. Nu mi-a prezentat o listă a Cabinetului, cum va arăta, era și dl. Cîțu acolo, l-am întrebat de buget, mi-a zis că o să vadă, o să se gândească, deci era total prematur să discutăm ceva foarte serios”, a povestit Victor Ponta cum a decurs întâlnirea cu liberalii.

„Suntem unde eram înainte de moțiune”, a mai declarat Victor Ponta. El a reafirmat că așteaptă ca partidele de dreapta să ajungă la un acord, pentru că Pro România reprezintă un electorat diferit. „Ne putem certa imediat”, a argumentat Victor Ponta.

„Dl. Orban face eforturi să construiască ceea ce nu s-a construit înainte de moțiune. Dacă va avea succes sau nu depinde cum discută cu cei de la USR, ALDE, PMP și UDMR și depinde de „cât de tare este sabotat din interiorul PNL. Nu mai vorbesc de Traian Băsescu”, a adăugat fostul premier.

„Eu am cerut două lucruri importante - dacă fac o listă de susținere să vedem dacă cele cinci partide de dreapta s-au înțeles și dacă au niște proiecte importante pentru perioada următoare până la alegeri. A rămas că o nouă discuție cu Pro România va avea loc miercurea viitoare”, a explicat Victor Ponta.

Ar fi ajunul votului de învestitură, pentru că joi se împlinesc 10 zile de când Ludovic Orban a fost desemnat premier.

Victor Ponta crede că s-a pornit greșit cu ideea de a forma un guvern monocolor. „Cred că dl Orban trebuie să facă ceea ce nu a făcut dl Iohannis: să coaguleze interesul celorlalte partide. Dacă încep cu discuția noi avem interesul să-l sprijinim în campanie pe Klaus Iohannis, e un început total greșit, a punctat Victor Ponta. Proiectul să facem un guvern doar pentru președintele Iohannis e un proiect doar al PNL”, a insistat liderul Pro România.

Redactor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri