VIDEO. Lacrimile ministrului de Finanțe, în vremea „revoluției fiscale”

Data actualizării: Data publicării:
mosa

Ministrul de Finanţe a dat explicaţii, printre lacrimi, despre efectele revoluţiei fiscale declanşate ieri de Guvernul Tudose, printr-o ordonanţă de urgenţă. Ionuţ Mişa crede că salariile nu vor scădea în mediul privat. Nu poate fi însă vorba, despre o certitudine, pentru că ministrul de Finanţe mizează pe „buna credinţă a angajatorului”.

„Am responsabilitatea necesară pentru a face lucrurile așa cum trebuie, pentru că eu ca părinte am responsabilitatea faptelor. Dacă exista riscul ca salariile să scadă spuneam de la început. Orice angajator responsabil și de bună-credință nu va reduce salariul angajatului și nu se va gândi să ia din beneficiul pe care statul îl acordă unui angajat în interes propriu. Doar un angajator care nu e responsabil poate face un astfel de lucru. Vorbim de mediul privat, pentru că la stat acest lucru e exclus”, a declarat Ionuț Mișa, vizibil emoționat.

Mişa a vorbit şi despre protestele declanşate de modificarea Codului Fiscal și a avut, apoi, încă un moment în care şi-a oprit cu greu lacrimile, precizând că iubește România.

„Poporul român este un popor inteligent. Vreau să îi rog pe români să se gândească, am văzut că sunt mulţi care încurajează ieşirea în stradă, un drept al fiecăruia dintre noi, să citească această ordonanţă, să se ducă la sursă şi să se gândească dacă ies în stradă pentru interesul lor propriu sau nu cumva e o diversiune şi ies în stradă pentru interesul altora, pentru interesul unor companii. Sunt român, cred în România și iubesc această țară. Este și motivul pentru care am dus mai departe aceste acțiuni de control și pentru care nu am cedat niciunei presiuni din afară să stopăm aceste practici”, a adăugat ministrul de Finanțe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri