Românii în librării: cumpără Coelho, fură manuale

Data publicării:
carti librarie

Cărţile autorilor români Lucian Boia şi Ioana Pârvulescu sunt printre cele mai bine vândute în 2016, estimează librarii bucureşteni. În ceea ce priveşte autorii străini, cititorii români îi rămân fideli lui Paulo Coehlo. Se şi fură din librării: manuale şi cărţi de medicină.

Cărţile autorilor români au intrat în acest an în topul vânzărilor marilor lanţuri de librării. Un volum în care scriitorul vorbeşte despre imprevizibilitatea istoriei s-a vândut în primele 6 săptămâni după lansare în peste 4.000 de exemplare.

Irina Ornea, librar, Humanitas de la Cişmigiu: „Anul acesta s-au vândut foarte bine o serie de autori români. Lucian Boia - Un joc fără reguli. S-a vândut foarte bine cartea Ioanei Pârvulescu – Inocenţii.”

Ioana Stănescu, librar, Cărtureşti: „Din autorii străini, mai degrabă cei deja cunoscuţi. Mulţi Paulo Coelho, Jonathan Franzen... Dar şi un nume mai nou, de vreun an şi ceva încoace, Elena Ferrante, o autoare italiană care a mers foarte, foarte bine.”

Paulo Coelho este cel mai vândut au autor străin din România: 1,3 milioane de exemplare. Cel mai recent roman al scriitorului brazilian, Spioana, a fost cumpărat în peste 25.000 de exepmplare în nici două luni de la publicare.

Românii nu au renunţat nici la obiceiul de a nu plăti cărţile cu care ies din librării.

Irina Ornea, librar, Humanitas de la Cişmigiu: „S-au furat manuale, s-au furat iarăşi autori români: Lucian Boia sau Mircea Cărtărescu. Se mai fură cărţi de specialitate, cărţi de practică, de medicină, economie, se mai fură şi jocuri.”

Piaţa de carte din România a fost anul acesta de aproximativ 60 de milioane de euro. Ultimele date de la Asociaţia Editorilor din România arată că numărul librăriilor a scăzut de la 500, câte erau în 2012, la 150 în 2016.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri