Primele beneficii ale legii antifumat

Data actualizării: Data publicării:
bar fara fum

Apar primele beneficii ale legii antifumat, la un an de când în baruri şi resturante ţigările sunt interzise. La medic, au ajuns mult mai puţini români din cauza bolilor asociate fumatului. O spun chiar doctorii, care anunţă că numărul internărilor a scăzut chiar şi cu 11 la sută în ultimul an. Sunt şi alte efecte pozitive, încasările localurilor au crescut cu 20 la sută, spun de această dată inspectorii Fisc.

M-am simţit mult mai bine în localuri, în restaurante, mă deranja, am conștientizat acest lucru după ce s-a dat legea”, afirmă un bărbat.

Mi se pare o decizie foarte. Fumatul pasiv este mult mai dăunător”, spune o femeie.

„ Fiecare ar trebui să fumeze unde vrea”, adaugă o tânără.

Unii pro, alții contra. Sunt părerile asupra legii antifumat, care a intrat în vigoare pe 16 martie 2016. A trecut un an și, oricum ar fi, trei sferturi dintre români recunosc că evită acum să fumeze nu doar în restaurante, cluburi și cafenele, dar și în propria casă.

Am primit chiar la un an de la implementarea ei, mesaje de la foarte multi dintre cei care sunt fumători care spun că: da, dacă la început nu eram de acord acum chiar înţeleg mult mai bine şi am redus nr de tigari pe care le fumez”, spune Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii Antifumat.

Primele efecte, după ce fumatul a fost interzis în spaţiile publice închise, se văd şi în statisticile spitalelor.

În primele 6 luni, s-a văzut o reducere a spitalizărilor, atât pentru infarctul miocardic, cât și pentru crizele de astm la copiii între 0 și patru ani”, spune Magda Ciobanu, coordonatorul programului naţional antifumat.

Mai exact, sunt cu 5 până la 11% mai puţine internări şi îmbolnăviri din cauza tutunului.

Cifrele sunt însă în continuare îngrijorătoare. 115 români mor pe zi din cauza bolilor asociate fumatului.

Culmea, şi patronii de localuri au avut de câştigat în ultimul an. Statisticile ANAF arată că cifra de afaceri a barurilor a crescut cu 10%, iar cea a restaurantelor cu cel puțin 20%.

Sunt clienți care înainte nu ne-ar fi trecut pragul, iar astăzi au revenit în restaurante. În restaurante și pub-uri vânzările au crescut. În celelalte zone, cluburi si cafenele, vânzările au regresat”, spune Dragoș Petrescu, președintele HORA.

Un singur lucru nu a rezolvat legea. În continuare, sunt localuri în care interdicţia nu este încă respectată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...