Condiţiile esențiale pentru realizarea unui transplant de plămâni, în viziunea Eurotransplant

Data actualizării: Data publicării:
transplant

Medici bine pregătiţi şi infrastructura specializată sunt doar două dintre condiţiile esenţiale pentru realizarea transplantului de plămâni, avertizează specialiştii Eurotransplant. Mai dificilă decât operaţia în sine este monitorizarea pacientului în primele zile de după intervenţia chirurgicală, atrag atenţia doctorii de la Eurotransplant. Precizările acestora vin la o zi după ce, la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti, a avut loc primul transplant de plămâni din România. Clinica a primit acreditarea din partea Agenţiei Naţionale de Transplant, în urmă cu doi ani. Operaţia care a durat aproape opt ore a fost un succes, susţin specialiştii care au realizat intervenţia.

Dirk van Raemdonck, coordonator Eurotransplant: Mai întâi, trebuie să aveţi personal medical bine pregătit. În al doilea rând, spitalul (n.r. - în care este efectuată operaţia) trebuie să aibă dotările adecvate pentru a realiza transplantul de plămâni şi, în al treilea rând, această instituţie trebuie sprijinită de alte departamente precum cele pentru boli infecţioase, teste de compatibilitatea şi transfuzii de sânge. Cred că urmărirea post-transplant este crucială pentru succesul unui program de transplant. Este nevoie de doctori dedicaţi care să urmărească pacienţii în anii care urmează transplantului, pentru că aceşti pacienţi pot dezvolta probleme medicale, precum infecţii şi rejeturi cronice. Ştim că aproape jumătate dintre pacienţi vor avea rejeturi cronice până la cinci ani de la transplant.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri