Cazul tinerei arse plimbate între spitale. Pintea: M-am întrebat de ce trebuie să intervin

Data actualizării: Data publicării:
pintea

De ce a fost nevoie de intervenția ministrului Sănătății pentru ca tânăra arsă într-o baracă la Sfântul Gheorghe să fie trasferată în Belgia? La această întrebare a încercat să răspundă ministrul Sănătății Sorina Pintea, la emisiunea Jurnalul de seară. 

-De ce a fost nevoie de intervenția ministrului Sănătății?

Sorina Pintea, ministrul Sănătății: Aceeași întrebare mi-am pus-o și eu. Marți dimineața am primit un telefon în care am fost întrebată dacă știu despre cazul acestei fete și dacă știu că a fost plimbată între spitale. Vă imaginați că nu mi-a venit să cred și atunci am cerut informații și am luat decizia corespunzătoare. Am spus că voi face propria anchetă. Voi primi în seara aceasta filmul complet al evenimentelor.

Eu vorbeam și de necunoașterea procedurilor. Ministrul Sănătății, categoric, are alte treburi. Pe mine mă surprinde la modul cel mai neplăcut faptul că există niște reguli în sistem și noi nu le cunoaștem.

Tânăra arsă într-o baracă la Sfântul Gheorghe a fost trasferată în Belgia. Femeia are arsuri foarte grave pe jumătate din suprafaţa corpului. Ajunsă la Tulcea cu o şalupă, fata a fost urcată într-un elicopter şi trimisă spre Timişoara. Numai că la jumătatea drumului, pe când survola deja Sibiul, elicopterul a făcut cale întoarsă spre Constanţa - la Timişoara fata nu ar fi avut unde să fie tratată. A ajuns la Constanţa, la Terapie Intensivă, pentru că nici Constanţa nu are secţie de mari arşi. Revoltat de situaţie, ministrul Sănătăţii a trimis-o pe fată la o clinică din Belgia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri