Consecințele închiderii secției ATI a Spitalului de Arsuri

Data publicării:
hol spital

Consecinţe grave ale închiderii secţiei de terapie Intensivă a spitalului de Arşi din Bucureşti. Un bărbat din Olt a fost plimbat printre spitale şi a murit într-o unitate medicală care nu avea secţie de arşi. Conducerea spitalului din Slatina susţine că nu a găsit nicio unitate în Capitală care să-l preia. Mai-marii din minister recunosc că pacienţii sunt aduşi la Bucureşti în limita locurilor disponibile.

Un bărbat de 73 de ani din Olt a ajuns la spitalul din Slatina cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului. Trebuia trimis de urgenţă într-un spital mai mare, care se ocupă de pacienţii cu arsuri grave. Numai că medicii nu au găsit nicio astfel de unitate medicală care să-l primească.

Spitalul de urgenţă pentru Arsuri București a intrat în reabilitare, la Terapie Intensivă, şi nu s-a mai putut pune în aplicare protocolul conform căruia pacienţii cu arsuri profunde sunt transferaţi automat. Sunt unele probleme până obţinem transferul către o instituţie care poate să preia această categorie de pacienţi”, spune Cătălin Pătru- director medical al Spitalului Slatina.

A fost ţinut foarte mult timp la Slatina. Mi se pare foarte mult, cinci ore să-l ţii...”, spune Laurenţiu Mihai, fiul bărbatului decedat.

În cele din urmă bărbatul a fost trimis la spitalul din Craiova, unitate medicală cu dotări superioare celei de la Slatina, dar tot fără secţie de mari arşi.

L-am primit, deşi nu erau condiţii pentru a fi tratat aici, deoarece s-a cerut acest lucru de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă, cu avizul responsabililor din Ministerul Sănătăţii”, spune Cristiana Geormăneanu, medic primar în Medicină de urgenţă, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

Bătrânul a murit la scurt timp după trasfer. Şi a nu a fost singurul caz.

În ultima perioadă am avut 2-3 cazuri pentru care s-a obținut transferul, dar e dificil pentru că nu știm dacă este o instituție care poate prelua automat acești pacienți”, spune Cătălin Pătru.

Mai-marii din Sănătate spun că pacienţii din ţară sunt aduşi la Bucureşti în funcţie de locurile disponibile.

A fost decizia de a fi transferat la un spital universitar, care este unul mare și deservește întreaga regiune. În primă fază, la orice arsură prima fază este de ATI. Protocolul specifică transferul la București în limita locurilor disponibile. Când Spitalul de Arși a avut probleme, protocolul a fost adaptat, rămâne principiul de transfer în limita locurilor disponibile”, spune Laurențiu Colintineanu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății.

Conducerea ministerului mai spune că pacienţii cu arsuri ar putea fi trataţi, dacă e nevoie, şi la Spitalul Militar din Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri