Directorul Agenţiei de Transplant: Am aflat alaltăieri de transplant

Data publicării:
radu deac transplant

Primul transplant de plămâni din România are o poveste încâlcită. Ieri părea că nu avem dotări care să ne permită să facem o asemenea operaţie. Astăzi avem un om cu speranţa că va fi salvat de la moarte. Sunt voci care se întreabă dacă nu cumva cei care au decis complicata intervenţie s-au grăbit şi dacă pacientul va beneficia, în România, de toată îngrijirea de care are nevoie, după o astfel de operaţie.

Reporter: Ce lipseste aici?

Adrian Popa, de la Asociaţia Română de Transplant Pulmonar: În primul rând pentru recuperare, monitorizarea post transplant. medici pregătiţi, este foarte importantă monitorizarea post transplant unde se stabilesc medicaţia, dozajul şi rezolvarea complicaţiilor.

Probabil că va fi mutat la altă clinică unde există un medic pneumolog care sper să ştie cât de cât ce trebuie să îl trateze.

Reporter: Încredere în echipa medicală de aici aveţi?

Adrian Popa, de la Asociaţia Română de Transplant Pulmonar: Eu nu, pentru că am văzut ce înseamnă recuperarea post transplant, monitorizarea la fel, ştiu că nu au fost pregătiţi suficient şi ştiu că nu există medici atât de pregătiţi care să aibă grijă de un pacient cu transplant pulmonar,

Reporter: Ce se întâmplă cu pacientul când iese din Terapie?

Radu Deac, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant: O să găsim soluţiile necesare, echipa medicală a planificat acest transplant cu siguranţă s-au gândit la celelalte condiţii.

Reporter: Dvs ştiţi când aţi aflat că se va face transplantul?

Radu Deac, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant: Are vreo importanţă?

Reporter: Are, da.

Radu Deac: Ce importanţă are pentru dvs acest lucru?

Reporter: Vă întrebam. Dacă puteţi răspunde - bine, dacă nu – nu.

Radu Deac: Am aflat în momentul în care au început pregătirile, în momentul în care am ştiut că avem un donator.

Reporter: Şi anume când?

Radu Deac: Da, alaltăieri. (...) Există specialişti, avem un centru naţional de pneumologie, Nasta, deci sunt structuri în judeţe, în Bucureşti care dispun de condiţii necesare.

Reporter: „Marius Nasta” nu are un centru unde să fie recuperaţi aceşti pacienţi, nu pot asigura condiţii optime.

Radu Deac: Trebuie să verific, nu pot lua din mass-media informaţiile ca fiind 100% aplicabile la caz.

Reporter: Deci dvs nu ştiţi dacă se poate recupera un pacient.

Radu Deac: Nu aş face aceasta... vă spun că există medici specializaţi, care în condiţiile în care lurează pot. A afirma că nu există, că nu poat fi ventilat un pacient post operator nu corespunde adevărului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri