Fără rețete compensate. 25% dintre medicii de familie continuă protestul

Data actualizării: Data publicării:
HPV Vaccinations Back In Spotlight After Perry Joins Presidential Race
Foto: Guliver / GettyImages

Este a doua zi în care foarte mulţi români nu pot obţine trimiteri sau reţete compensate din cauza protestului medicilor de familie, la care participă un sfert dintre doctori - jumătate faţă de cât protestau ieri - anunţă Casa Naţională de Asigurări. Doctorii sunt nemulţumiţi că nu au un acord cu autorităţile, astfel încât să aibă un câştig decent. Ei acuză probleme grave în sistem, ce trebuie rezolvate de îndată. Un exemplu este acela că, în ultimii cinci ani, cel puţin 6.000 de doctori au făcut servicii medicale pe care sistemele informatice le-au invalidat.

„Pornim de la premisa că decidenţii nu au înţeles nimic. Nu au înţeles că nu am dorit să ajungem aici. Şi mai ales, nu au înţeles că dacă ne pun pumnul în gură nu înseamnă că problemele sistemului medical se rezolvă. Dacă suntem majoritari cei care consideră că trebuie să continuăm, vom continua”, spune dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societății Naţionale a Medicilor de Familie.

Un medic care a plătit reţetele pentru că i s-au imputat va fi foarte atent când va da în continuare reţete, pentru că nu ne permitem să plătim medicamentele oamenilor sau vom ruga pacienţii să dea declaraţii că, dacă ni se impută reţetele, atunci le vor plăti ei. Nu ne permitem să mergem aşa în continuare”, adaugă ea.

Pe de altă parte, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a transmis printr-un comunicat o listă a afecţiunilor pentru care pacienţii nu au nevoie de trimitere de la medicul de familie pentru a fi consultaţi de medicii specialişti din ambulatorii.

Printre aceste afecţiuni se numără: infarct miocardic, TBC-ul, astmul bronşic, glaucom, diabetul zaharat şi leucemia, iar copiii de până într-un an pot fi văzuți de specialist indiferent de afecţiune.

Între timp, reprezentanţii medicilor de familie susţin că mulţi dintre ei au renunţat la protest pentru că au fost ameninţaţi că vor fi înlocuiţi cu rezidenţii care au picat examenul de rezidenţiat, dar şi că pacienţii au fost sfătuiţi să se mute pe lista medicilor care oferă servicii decontate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri