FOTO. Ministrul Sănătății s-a vaccinat. „Legea nu este despre obligativitate, ci despre copiii noştri”

Data actualizării: Data publicării:
171025_IMUNIZARE_04_bodog-INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Ministrul Sănătăţii Florin Bodog şi viceprim-ministrul Marcel Ciolacu s-au vaccinat antigripal. Cei doi oficiali a vrut să dea un exemplu şi i-au îndemnat pe părinţi să-şi vaccineze copiii.

În cursul zilei de marţi, prima tranşă de vaccinuri gripale au ajuns în România, potrivit lui Florin Bodog.

"Prima tranşă va fi de 20.000 de doze, fiind distribuite direct la Direcţiile de Sănătate Publică, nu se vor mai opri nicăieri, şi când vom semna contractul pentru întreaga cantitate de vaccin ele vor fi transmise ca până acum", a transmis ministrul.

"Legea vaccinării este o lege pentru copii, pentru protecţia copiilor, este o lege pentru prevenirea bolilor care pot fi prevenite prin vaccin, pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate din România şi a stării de sănătate a naţiunii", a afirmat Florin Bodog, care a transmis deja indicaţii la Direcţiile de Sănătate Publică pentru ca dozele să fie distribuite cât mai repede, iar prima fază de vaccinare va include personalul medical şi pacienţii cu risc.

Peste un milion de doze de vaccin antigripal vor fi achiziţionate anul acesta, cantitate care va asigura necesarul. "În fiecare an a fost achiziţionată aceeaşi cantitate", a precizat ministrul.

"Se lucrează la normele de aplicare, practic nu vom aştepta ca legea să îşi facă tot parcursul, noi vom fi cu normele de aplicare pregătite, cu toate că iniţial în lege era prevăzut un alt termen de aplicare colegii de la comisia de sănătate l-au scos (...) au dinamizat mult lucrurile”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, întrebat dacă este prea devreme ca cei responsabili să se axeze pe normele de aplicare a legii vaccinării.

171025_IMUNIZARE_06_bodog-INQUAM_Photos_Octav_Ganea
171025_IMUNIZARE_06_bodog-INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Fotografii: Imquam Photos / Octav Ganea

Florian Bodog a afirmat că legea vaccinării aduce modificări şi în buget, "pozitive pentru Ministerul Sănătăţii".

"Legea nu este despre obligativitate, este despre copiii noştri. Am făcut această lege pentru a ne proteja copiii, pentru a ne proteja starea de sănătate a naţiei, viitorul. Am două fete şi amândouă sunt vaccinate la zi şi au făcut şi vaccinurile care nu sunt obligatorii pentru că eu am încredere că această parte a sistemului de sănătate este foarte importantă şi are rolul ei", a subliniat Florin Bodog în deschiderea Forumului Naţional Pro-Imunizare, care are loc miercuri la Palatul Parlamentului.

Surse: Digi24, News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri