Incendiu în Spitalul Universitar din București

Data actualizării: Data publicării:
pompieri universitar

Incendiu, luni seară, în Spitalul Universitar din Bucureşti. Zeci de oameni au ieşit în grabă din clădire, după ce primul nivel şi parterul s-au umplut de fum. Un comunicat al conducerii spitalului precizează că a fost vorba despre un incendiu izbucnit într-o cameră tehnică, într-o zonă în care nu se aflau pacienţi şi nici angajaţi. Pompierii spun că flăcările au izbucnit în urma unui scurtcircuit produs la un transformator electric.

Pompierii au intervenit imediat la unul dintre cele mai aglomerate spitale din Capitală. Primii salvatori ajunşi la faţa locului au găsit un etaj plin de fum şi zeci de oameni care ieşiseră deja din clădire.

„La sosirea noastră, a pompierilor, personalul administrativ, în mod preponderent angajați s-au autoevacuat din clădire, aproximativ 20 de persoane. A fost fum dens, fum înnecăcios, specific materialelor din material plastic care au ars”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU București.

Cele mai mari emoţii le-au avut rudele şi cunoştinţele celor internaţi în spital.

- Am venit la cineva la etajul 8. Când am venit, deja era blocat totul.

Martorii spun că fumul ar fi ajuns şi la alte etaje ale spitalului.

- Am văzut că tot personalul s-a mobilizat și a făcut o aerisire instantanee pe la toate etajele. Da, s-a simțit și la etajul patru. Nora mea este la etajul patru.

În urma intervenției pompierilor, fumul nu s-a extins şi în alte zone ale spitalului. Niciun pacient nu a trebuie să fie evacuat de către salvatori în timpul intervenţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri