Invazie de țânțari în România. Cât de periculoși sunt și cum să vă protejați

Data actualizării: Data publicării:
Tantari virusul Zika GettyImages-506972062
Foto: Guliver / GettyImages

În plină vară, marile oraşe din România se confruntă cu o invazie a ţânţarilor. Oamenii îndreaptă degetul înspre autorităţi şi spun că au început prea târziu stârpirea acestora sau că nu au făcut nimic până acum. La rândul lor, cei responsabili spun că ploile din ultima vreme nu le-au permis să combată eficient aceste insecte mici, care însă pot produce boli grave. Ca să ne facem o idee la ce pericol suntem expuşi, virusul West Nile, transmis de ţânţari, a provocat moartea a 42 de români, în 2018.

„Acesta este considerat cel mai periculos animal de pe Pământ. Ţânţarii ucid sute de mii de oameni în fiecare an. Cei mai vulnerabili - copiii şi femeile însărcinate. Nicio altă înţepătură nu ucide şi nu îmbolnăveşte la fel de mulţi oameni”, se arată într-un documentar despre pericolul reprezentat de țânțari.

Oamenii îşi iau măsuri de protecţie împotriva insectelor, iar atenţia este sporită atunci când vine vorba despre copii.

Ca să-şi ştie fiica protejată de pişcăturile ţânţarilor, din casa Ramonei nu lipsesc loţiunile şi cremele împotriva acestora.

„Ea se joacă şi foarte mult în parc cu copiii şi trebuie protejată să nu fie înţepată de ţânţari. Aseară a fost muşcată de un ţânţar în parc, chiar dacă am dat-o cu loţiune înainte de a pleca”, spune Ramona.

Înţepăturile de ţânţari sunt nu doar neplăcute, ci pot fi şi extrem de periculoase.

„Cu un alt ac, introduce chimicale în noi. Ele ne fac sângele să curgă mai uşor, iar asta ne provoacă mâncărimi. Şi, uneori, înainte de a se îndepărta, ne mai lasă un dar de rămas-bun: un virus sau un parazit care ne poate îmbolnăvi şi chiar ucide”, se arată într-un documentar.

Ţânţarii transmit virusul West Nile, care poate provoca boli grave, unele chiar mortale. 80% din persoanele infectate nu prezintă simptome, însă atunci când infecţia se instalează trebuie să fiţi foarte atenţi pentru că boala debutează cu simptomele unei gripe. Adică febră ridicată și durere intensă de cap, iar în cazurile severe apar chiar și simptome neurologice, vărsături, erupții cutanate, fotofobie, frisoare, ori oboseală cronică și slăbiciune musculară.

Prin intermediul ţânţarului, se transmite un virus cu potenţial foarte mare patogen, care ne dă aşa numita encefalită West Nil,e care apare la circa 5-7 zile după o înţepătură banală”, spune Costinel Popescu, medic infecţionist.

Iar cifrele confirmă pericolul. În sezonul trecut, din mai până în noiembrie, au fost înregistrate 277 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile. 42 de oameni au murit, 11 doar în Capitală.

Aşa că, până când autorităţile vor rezolva problema ţânţarilor, trebuie să ne luăm singuri măsuri de protecţie. Purtaţi îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, mai ales când mergeţi în parcuri, folosiţi spray-uri împotriva insectelor, montaţi plase de protecţie la ferestre şi nu depozitaţi gunoiul menajer în casă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri