Medic acuzat de mită, singurul candidat la șefia unui mare spital

Data publicării:
Hospital corridor and doctor as a blurred defocused background
Foto: Gettyimages

Un medic cercetat penal pentru luare de mită este singurul candidat pentru postul de manager al celui mai mare spital de boli infecţioase din zona Moldovei. Pentru că nu există încă o sentinţă în acest caz, legea îi permite să conducă unitatea spitalicească. Iar şefii Consiliul Judeţean, în subordinea căruia este spitalul, ridică din umeri şi spun că nu se pot implica.

Carmen Dorobăţ este acuzată că lua bani de la studenţi străini de la Universitatea de Medicină şi Farmacie ca să promoveze examenele la materia predată de soţul ei, profesor universitar. Dosarul a fost deschis în 2015, când doctoriţa şi soţul ei au şi fost arestaţi preventiv. După ce a fost eliberată, Carmen Dorobăţ a revenit ca interimar pe postul de manager la Spitalul de Boli Infecţioase, pe care l-a condus în ultimii 10 ani, iar acum este singura înscrisă la concursul de manager.

Legea îmi permite sa mă înscriu şi mai mult decât dincolo de spaţiul acesta legislativ aş spune că lucrurile trebuie văzute şi din punct de vedere al capacităţii omului respectiv”, spune Carmen Dorobăţ.

Candidatura a stârnit imediat controverse.

„În momentul în care ai fost prins luând mită de la nişte studenţi nu mai trebuie să ai acces la o funcţie de conducere şi ăsta a fost şi motivul pentru care mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte a consiliului de administraţie”, spune prof. dr. Mircea Onofriescu - fost președinte al Consiliului de Administrație.

„Normal că nu are ce căuta. Să aibă decenţa să se retragă la timp”, spune un pacient.

Candidatura nu încalcă legea, transmit, însă, reprezentanții Consiliul Județean, care spun că regulile au fost făcute de Ministerul Sănătății.

Doamna profesor Dorobăţ, înscrisă ca şi candidat pentru acest concurs, deocamdată nu încalcă acest regulament. Acest regulament nu interzice ca cei cercetaţi să se poată înscrie”, spune Cătălin Cătur, membru al Consiliului de Administrație.

În lipsa unei hotarâri judecătoreşti definitive şi executorii nu ne putem pronunţa cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane”, spune Eliza Chirica, purtător de cuvânt al CJ Iași.

Concursul va avea loc peste două săptămâni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri