Numărul deceselor provocate de gripă crește alarmant

Data actualizării: Data publicării:
Concern Grows As Swine Flu Patient Numbers Increase Across The UK
LONDON, ENGLAND - JULY 30: A woman wearing a surgical mask to prevent the transmission of airborne infection walks in Westminster on July 30, 2009 in London, England. Figures released by the Health Protection Agency show that by July 19, an estimated 100,000 Britons have been infected with swine flu and there have been 26 deaths in England linked to the disease. Over 700 people worldwide have died after contracting swine flu which is spreading faster than any other flu pandemic. (Photo by Oli Scarff/Getty Images)

Gripa face noi victime în România. Autorităţile au anunţat numai astăzi cinci decese, după ce ieri fuseseră înregistrate alte patru. Numărul românilor care au fost răpuşi de boală a ajuns astfel la 27, conform ultimei informări a Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Actualizare 15:00. Încă un deces provocat de gripă a fost confirmat de autorități.


Două spitale din București sunt în continuare în carantină din cauza gripei: Institutul de Boli Infecțioase Matei Balş şi Spitalul Victor Babeş.

Cu toate acestea, ministrul sănătăţii spune din nou că nu se poate vorbi de o epidemie.

„Este mai mare decât aceeași perioadă a anului trecut, anul trecut au fost 21 de decese. În acest moment nu (putem declara epidemie, n.r.), e un sezon de gripă cu o circulație mai intensă a virusului gripal”, a declarat Sorina Pintea.

Așadar, astăzi, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat confirmarea virusului gripal la alţi patru pacienţi care au decedat.

Trei dintre pacienţi au avut virus gripal de tip B  - o femeie de 63 de ani din judeţul Mureş, o femeie de 72 de ani din Iaşi şi un bărbat de 72 de ani din Ilfov – toţi având boli cronice şi nefiind vaccinaţi antigripal.

Femeia din Mureş a murit în cursul zilei de luni, în timp ce celelalte două decese s-au înregistrat la începutul lunii februarie.

De asemenea, s-a confirmat virus gripal de tip A, pandemic, la un bărbat de 77 de ani din judeţul Bihor, decedat în 10 februarie. De asemenea, pacientul nu fusese vaccinat şi suferea de diferite boli cronice.

Sursa: Digi24, News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri