O femeie acuză un medic ginecolog pentru pierderea sarcinii. Victimă: „Nu mi-a explicat riscurile intervenției”

Data actualizării: Data publicării:
cuplu malpraxis

Durere şi revoltă, în loc de bucuria venirii pe lume a primului copil, într-un cuplu din Galaţi. În urma unei proceduri, făcute la o clinică privată din Iaşi, femeia a pierdut sarcina. Ea şi partenerul ei, îl acuză pe medic, pentru că nu le-ar fi explicat riscurile. Cei doi, spun că nici nu şi-au dat acordul pentru intervenţie şi vor să-şi caute dreptatea, în justiţie. În plus, vor să sesizeze şi Colegiul Medicilor.

„Seara pe la 9-10 au început crampele, contacțiile cred că au fost, apoi am chemat ambulanță și am pierdut copilul că a spart sacul amniotic”, afirmă Cristina Ciuntu, pacientă.

Cristina şi Lucian urmau să devină pentru prima oară părinţi şi au vrut să se asigure că sarcina decurge fără probleme. Gravidă în patru luni şi jumătate, tânăra din Galaţi a mers la un medic ginecolog pentru analize.

Am făcut dublu test pentru sindromul Down şi a ieşit cu risc crescut. Ieşind dublu test cu risc crescut, eu dirijez pacientele către Iaşi sau către Bucureşti”, spune Dragoș Soloviev, medic ginecolog, Galaţi.

Pentru a avea un diagnostic sigur, cuplul a ales o clinică particulară din Iaşi.

Am făcut amniocenteza pe la ora 4, nu mi s-a explicat nimic că există riscuri, nu am semnat niciun consimțământ. Absolut nimic”, mărturisește Cristina Ciuntu, pacientă.

Ne-a dat o foaie să o citim, nici măcar nu am semnat-o”, spune Lucian Moșuleț, iubitul femeii.

Imediat după procedură, femeia în vârstă de 36 de ani a început să se simtă rău, iar o ambulanţă a dus-o de urgenţă la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi.

S-a internat dimineaţa, cu diagnosticul de avort în evoluţie şi hemoragie. O amniocenteză are risc. Este cunoscut că are risc de 1 la 400, după unele studii. După unele studii, 1 la 200, risc de pierdere a sarcinii în urma acestei proceduri invazive ”, explică Bogdan Doroftei, director medical Maternitatea Cuza Vodă Iași.

Intervenția a durat doar 10 minute, iar femeia a început să se simtă rău la 5 ore după amniocenteză.

Statisticile nu îi consolează cu nimic pe cei doi tineri, care îl consideră vinovat pe medicul care i-a făcut femeii amniocenteza.

Încercăm să facem o plângere la colegiul medicilor, la parchet și să o dăm și în judecată”, afirmă Lucian Moșuleț, iubitul femeii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri