Azi-noapte, la Spitalul Sf. Maria din Capitală a fost realizat primul transplant de plămâni din România. Pacientul este nimeni altul decât personajul unui reportaj din campania Digi24 Pacient în România, în care vă arătăm încercările la care sunt supuşi bolnavii în sistemul românesc de sănătate.
Mugurel Amariţei, cel care ne mărturisea că-i e din ce în ce mai greu să-şi păstreze speranţa, a primit azi-noapte o nouă şansă la viaţă.
Povestea prezentată de Digi24 în 12 martie 2018:
Mii de români se luptă cu moartea zilnic. Este vorba de pacienții care au nevoie de un transplant pentru a mai putea trăi. Fie că este vorba de transplant renal, hepatic sau de plămâni, pe mulți dintre ei nici măcar speranța nu îi mai ajută, o speranță care se naște tot din moarte. Pentru a primi organul de care au nevoie, altcineva trebuie să moară. Numărul donatorilor de organe din România s-a înjumătățit în ultimul an din cauza scandalurilor din lumea transplantului. Cazul Lucan a făcut ca familiile donatorilor să nu mai aibă încredere în acest sistem. Asta înseamnă o tragedie pentru cei care sunt pe listele de așteptare și speră ca cineva să îi salveze. Povestea lor o spune Carla Tănăsie. Urmează imagini cu puternic impact emoțional.
În 1995, România făcea primele eforturi pentru organizarea unei rețele naționale de transplant. 23 de ani mai târziu, scandalurile legate de traficul de organe şi îmbogăţirea excesivă şi ilegală a unora care se ocupă de transplant erodează încrederea în sistem. Asta face ca listele de pacienți care așteaptă o șansă la viață să fie din ce in ce mai lungi. Mugurel Agafiţei din Iași așteaptă de 3 ani un donator. Are nevoie de un plămân.
-Cum e o zi din viata ta?
Mugurel Agafiţei: Acasă, la pat. Când mă simt mai bine și e mai cald, mai ies la scară, mă mai plimb o oră, intru înapoi în casă, vin, îmi pun oxigenul, mai stau. Mai mult de atât nu pot să fac. Nu pot să plec nicăieri. Pot să plec numai cu taxiul, că pe jos nu pot să fac efort. Respir 13%. E foarte greu, nu poți să te miști, nu poți să umbli. Mai mult la casă, la pat. Foarte greu. Așteptăm. Trăim cu speranța că o să se întâmple ceva.
Mugurel îşi trăieşte viaţa între patru pereţi de ani de zile. Este dependent de aparatul de oxigen.
Mugurel Agafiţei: Aici sunt pastilele. Pe astea le iau în fiecare zi. Două spray-uri și trei pastiluțe pe zi. Astea iau și dimineața și seara și astea o dată pe zi. Și oxigenul care fără el nu pot sa stau, care îl pun tot timpul și stau în ficare zi. E foarte greu, dar stau. Aici, în camera asta se desfășoară. În fiecare zi. De doi ani și ceva, trei ani aproape. Mai ies când e mai cald afară. Trebuie să plec undeva, plec numai cu mașina, că nu pot să merg.
-Cât de des îl puneți?
-Când e prea frig, când răcesc. Așa ziua trebuie să îl pun în fiecare zi. Stau cu el o oră, două, depinde cum mă simt.
-Cât de des se întâmplă?
-Sunt momente în care îmi e rău în fiecare seară, depinde, nu tot timpul.
Radu Crişan, medic pneumolog: Spune că un bolnav în situația asta se simte ca și cum ar fi legat.
Pentru a-l putea duce la spital în București ca să mai aibă o șansă la viață, mama lui Mugurel a făcut împrumut la bancă.
Maria Coţofană: Am împrumutat în funcție de cum, după pensia pe care o am eu, 100 de milioane, în cinci ani. 5 milioane și ceva pe lună dau bani la bancă.500 de lei îi dăm. Pentru că atunci chiar nu aveam. El fusese internat de foarte multe ori în spital. În spital de multe ori am și cumpărat, dacă mă credeți, medicamente, că nu le aveau. Pur și simplu, nu aveau. Pentru perfuzoare din alea, niște nimicuri pe care spitalul ar fi trebuit să le aibă. Mă duceam și le cumpăram de la farmacie. Asta este. Greu, greu, dar mergem înainte.
Puțin mai norocos a fost Sergiu din București. Dacă nu primea un ficat, viața lui era în pericol. La 19 ani medicii au descoperit că are ciroză hepatică și de 11 ani se află pe listele de transplant. În momentul în care corpul lui a cedat, timp de 3 săptămâni a stat cu sufletul la gură pentru a afla dacă va mai trăi, pentru ca nu exista niciun donator.
Prof.dr. Irinel Popescu, Institutul Clinic Fundeni: Din punct de vedere al donatorilor la care v-ați referit a fost foarte greu deoarece el a venit în urgență cu un cancer hepatic grefat, cu o ciroză cu virus B rupt în cavitatea peritonală , consituia o anume urgență.
Era atât de grav încât fiecare zi conta. Știa că nu sunt donatori și a început să caute singur salvarea. Și a făcut povestea publică. Primii care au încerca să-l ajute au fost sora lui și un văr, care ar fi trebuit să ii dea fiecare, jumătate din ficatul lui. Nu au stat pe gânduri.
Teodora, sora lui Sergiu: Mi-am luat geanta de la muncă și am venit și mi-am făcut toate investigațiile. Am încercat să fiu primul donator, nu s-a reușit , vărul meu a încercat să fie al doilea donator. Nici la el valorile nu au fost corespunzătoare.
Veștile proaste au venit imediat după operația celor doi, când medicii și au dat seama că transplantul i-ar putea face și mai mult rău. Îi trebuia un ficat întreg.
Sergiu Bran: Zi de zi ei luptau din greu să mă țină pe mine în viață.
Mirela Bran, mama lui Sergiu: A fost un coșmar, de la o zi la alta... Nu știam cum va fi mâine, pentru că totul era la limită. Practic, transplantul era singura lui șansă.
Tatăl lui Sergiu: Disperarea că îți pierzi copilul este cumplită. Chiar am simțit că-l pierd. L-am văzut lăcrimând prima dată. La o zi am aflat că există un posibil donator. Între timp, noi... eu cu prietenii mei vorbisem să lansăm o campanie pro donare de organe pentru că nu sunt doar eu în situația asta. Sunt foarte mulți. Nu mai au încredere oamenii să doneze și nu mai au încredere nici spitalele să ceară. S-a spus cuvântul trafic de organe, s-a oprit tot.
Este cruntul adevăr pe care Sergiu l-a trăit pe pielea lui.
Gheorghe Tache, Asociaţia Transplantaţilor: Scăderea este una alarmantă . O scădere care afectează în primul rând pe acei colegi ai mei care sunt înscriși pe listele de așteptare pentru că nu mai pot beneficia de o operație de transplant. Mulți dintre ei sunt într-o formă avansată a bolii, unii dintre ei chiar au și decedat. E nevoie de donatori. E nevoie ca și pacienților să li se acorde dreptul la viață prin această procedură.
Conform Agenției Naționale de Transplant, în acest moment pe listele de așteptare, în România, sunt aproape 5.000 de pacienți. Jumătate dintre ei au nevoie de un transplant renal, adică de rinichi. Aproape 9 mii de oameni au primit pana acum o șansă la viață și transplantul a avut loc, iar 500 au decedat. Corpullor nu a mai putut să lupte cu boala.
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Există o anchetă în curs vizavi de Institutul Urologic din Cluj. Cred că tot ce s-a întâmplat acolo a generat o scădere a numpărului de donatori. A dona înseamnă a salva vieți, iar celor care așteaptă organe nu pot decât să le transmit foarte multă sănătate și noi o să încercăm aici să facem tot ce se poate că să încurajăm acest proces al donării de organe.
Radu Deac, preşedinte Asociaţia de Transplant: Probabil entuziasmul întregului personal a mai scăzut. Aceasta se datorează și influenței pe care au avut o și informațiile negative din mass-media, sau chiar de la om la om, informații care au deteriorat încrederea populației în actul de donare.
Principala problema a sistemului de transplant este că nu există transparență și s-a ajuns la suspiciuni că unii pacienți sunt lăsați să moară în favoarea altora.
Gheorghe Tache, Asociaţia Transplantaţilor: Ne dorim și noi ca această lege a transplantului să fie cât mai completă, cât mai clară și funcțională. Să fie mai bine stipulate criteriile de selecție a primitorului. De asemenea, criteriile de selecție a organelor prelevate în vederea efectuării unei proceduri de transplant.
Radu Deac, preşedinte Asociaţia de Transplant: Și transparența în acest domeniu are niște limite, nu înseamnă că putem da toate informațiile posibile.
Pacienții cer cu disperare ajutor și chiar controale, petru că au trecut prea mulți ani în care au stat cu multe semne de întrebare.
Gheorghe Tache, Asociaţia Transplantaţilor: Agenția Națională de Transplant să fie mult mai activă și să fie mult mai transparentă în tot ceea ce face. Cel mai bine este ca aici să se facă analize la nivel de minister, să fie o analiză realistă, o analiză prin care să scoatem fiecare deficiență să vedem dacă ne este garantată siguranța, dacă ne este accesibilitatea garantată.
Radu Deac, preşedinte Asociaţia de Transplant: Unii oameni cred că acest registru este un fel de listă ca la datorii, la bancă și important e pe ce loc e. Dacă s-a operat, știe că s-a operat primul și al doilea, asta nu înseamnă că el este al treilea și eu urmez. Nu, asta depinde de compatibilitate, de o serie de elemente.
Legea transplantului urmează să fie schimbată, iar una dintre modificări prevede introducerea unei scecificații plina de subiectivism, dar care este acceptată de specialiști.
Radu Deac, preşedinte Asociaţia de Transplant: Răspunzător pentru reușita sau rezultatul transplantului nu poate fi decât chirurgul care a efectuat transplantul și atunci el este interesat să aleagă cel mai potrivit receptor care are șansele cele mai bune de supraviețuire.
Aceasta este rețeta doctorului Lucan care acum este cercetat de oamenii legii pentru că ar fi ales cine să moară și cine să trăiască. În urmă cu 3 ani, România avea 4-5 donatori la un milion de locuitori, acum are sub jumătate. Țara cu cel mai mare număr de donatori este Spania care are peste 100, la un milion de locuitori.
