Rezidențiat 2016 | Doi concurenți pe un loc

Data publicării:
rezidentiat

Examen important pentru absolvenţii de Medicină. 6.000 de tineri au intrat în sălile de examinare din şase mari centre universitare, încercând să obţină unul din cele 3.000 de posturi scoase la concursul de rezidenţiat. Cei mai mulţi ar vrea să devină medici generalişti, dar asta nu înseamnă neapărat că vor profesa în România - statisticile arată că 8 din 10 rezidenți se gândesc să plece din țară.

Sorin Leonte vrea să devină medic cardiolog. Şi-a dat seama că îi place medicina după ce terminase deja o facultate economică şi spune că examenul nu a fost dificil.

Îți dai seama după 2-3 ani de zile că nu e munca pe care vrei să o faci tot restul vieții și atunci te gândești la ceva care să te satisfacă. Medicina a fost pentru mine exact calea pe care trebuia să o apuc. Acuma să vedem unde să o desfășor. Ori aici, ori în afară”, spune Sorin Leonte.

Cu toate că sunt anual mii de absolvenţi de medicină, România continuă să aibă mare nevoie de doctori, mai ales la ţară.

Fără îndoială pleacă din două cauze majore. Prima cauza este salarizarea, care este fără îndoială sub ceea ce este media europeană, e mult sub această medie. Nici condițiile de lucru nu sunt cele pe care tinerii noștri și le doresc”, spune Ioanel Sinescu, rectorul UMF Carol Davila.

Medicii din România sunt vânaţi de spitalele din străinătate, care le fac oferte avantajoase: salarii de mii de euro, cursuri gratuite de limbă străină și ajutor la găsirea unei locuințe. La târgul de joburi de la Iaşi din acest weekend au venit sute de medici.

Nu am oportunități. Este o specializare care necesită un spital universitar, cu aparatură și nu sunt posturi și atunci trebuie să plec”, a spus unul dintre medici.

În timpul rezidențiatului nu prea apuci să faci nimic din punct de vedere practic. Dacă dorești să faci performanță nu se poate, momentan, în această țară, din păcate”, a spus un alt medic.

Potrivit datelor oficiale, din România au plecat până acum cel puțin 15.000 de medici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...