Semnal de alarmă: Consumul de etnobotanice nu va mai fi pedepsit

Data publicării:
etnobotanice

O decizie a instanței supreme poate avea efecte dezastruoase, atrag atenţia specialiştii. Este vorba despre hotărârea prin care nu vor mai fi pedepsite de lege persoanele care consumă etnobotanice. Semnalul de alarmă este tras de magistraţi şi medici, care spun că acest lucru ar putea duce la închiderea a zeci de dosare, dar şi la o creştere alarmantă a numărului de consumatori.

Procurorii nu-i vor mai putea urmări penal pe cei care cumpără substanţe etnobotanice pentru consumul propriu, iar dosarele care sunt pe rol vor fi închise. Sunt consecinţele directe ale deciziei luate de instanţa supremă.

„Dezavantajul este că nu vom mai putea ajunge la dealeri, pentru că în mod firesc de la consumatori noi urmărim dealerii pentru a-i prinde. Nu vom avea temei legal să confiscăm astfel de substanţe pentru că astăzi Poliţia, sau Parchetul, când surprinde tânărul consumând are posibilitatea sa confişte acele substanţe”, spune Cristi Danileţ, judecător.

La Iaşi, de la inceputul anului, la Institutul de Psihiatrie Socola au fost internate 87 de persoane care au consumat etnobotanice. Numărul lor este creste alarmant, atrag atenţia medicii.

„Produc o dependență foarte severă începând de la primele doze. Imaginați-vă, este ca un pumn în plex atunci când nu ești pregătit, deci este absolut periculos”, afirmă dr. Ovidiu Alexinschi, psihiatru Institutul de Psihiatrie Socola.

Şi la Galaţi 104 de tineri au ajuns de la începutul acestui an la spital după ce au consumat etnobotanice sau cannabis. De asemenea, de la începutul anului, 28 de consumatori de substanţe interzise sunt înregistraţi în planul de asistenţă al Centrului Antidrog.

„Segmentul de vârstă care este cel mai expus de consumul de substanţe interzise este 17-36 de ani, vârstă care este valabilă atât pentru consumatorii aflaţi în implementarea planului individual de asistenţă la nivelul Centrului Antidrog Galaţi, cât pentru cei care au fost inregistraţi la nivelul Unităţilor de Primiri Urgenţe Galaţi”, spune Angela Ena, directorul Centrului Antidrog Galaţi.

Consumul de etnobotanice are efecte grave asupra sănătăţii, spun medicii.

„Din ce s-a observat la camera de gardă, ele afectează în primul rând sistemul nervos, inducând abolirea stării de conştiinţă, coordonarea motrică şi senzorială este afectată”, atrage atenția Valentin Boldea, medic.

Un adolescent de 15 ani din Galaţi aflat sub influenţa consumului de etnobotanice a fost arestat preventiv după ce a înjunghiat mortal un tânăr de 19 ani.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri