Virusurile plutesc în aer. Cum ne putem feri de îmbolnăvire

Data actualizării: Data publicării:
stranut

Nouă oameni au murit din cauza gripei până acum. Virusul gripal a apărut mai devreme în acest an comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent. Pentru a ne feri de gripă, dar şi de viroze, medicii ne recomandă să evităm contactul cu persoanele care prezintă semne că ar fi bolnave, să consumăm alimente bogate în vitamine, dar şi să ne spălăm cât mai des pe mâini. De asemenea, medicii atrag atenţia că este foarte important să ne vaccinăm.

De mai multe ori gripa este confundată cu o simplă viroză, motiv pentru care oamenii nu iau măsuri din timp şi nici nu merg la medic.

Larisa Tudose, medic de familie: Gripa este dată de un virus gripal, care este un virus foarte agresiv. La gripă debutul este brusc, cu febră foarte mare 39-40 de grade, cu stare generală alterată, cu tuse, dureri de cap, musculare, articulare. Febra durează în jur de 3-5 zile, chiar şi 7 zile, în funcţie de pacient. Dacă există o stare generală alterată, mai ales la copii sau persoanele în vârstă, poate să apară şi o stare de greaţă, chiar şi vărsătură şi atunci trebuie să ne adresăm urgent medicului pentru internare.

Pentru a ne asigura că nu ne îmbolnăvim şi pentru a avea un sistem imunitar puternic, medicii au câteva recomandări.

Larisa Tudose, medic de familie: Începând cu vârsta de 6 luni se face vaccinarea antigripală, care este recomandată tuturor persoanelor, sănătoase sau cu ceva afecţiuni, dar e principala formă de a evita gripa. Să ne menţinem acea stare de igienă personală, care constă în evitarea contactului cu persoanele bolnave.

Adrian Marinescu - medic primar boli infecţioase: Tuse, strănut - de cele mai multe ori nu tuşim şi nu strănutăm corect. Ce facem greşit?  În primul rând, punem palma. În momentul în care dăm mâna cu cel care e alături şansa de a transmite creşte foarte mult. Atunci să încercăm să tuşim în aşa fel încât să nu folosim palma.

Pentru a ne feri de gripă, medicii ne recomandă ca atunci când ieşim afară să ne îmbrăcăm cu haine ceva mai groase. Aceştia spun că sunt absolut necesare mănuşile, de asemenea şi fularul, dar şi ceva cu care să ne acoperim capul.

Este o greşeală să le punem copiilor fular la nas şi la gură, atrag atenţia medicii, pentru ca astfel vor inspira un aer încălzit din fular, iar apoi când îl vor da jos, diferenţa de temperatură va fi una foarte mare.

Tot ei explică cât de importantă este alimentaţia.

Lygia Alexandrescu, medic nutriţionistDacă mai avem un ou de ţară, oul bio, este foarte important. Albumina ajută la menţinerea unei stări de bună imunitate şi hrăneşte, gălbenuşul e plin de vitamine, minerale. Tot ce înseamnă culoare închisă la legume şi fructe, înseamnă fitonutrienţi care ne protejează de gripă. Tot ce e fermentat, mai ales la copii, să încercăm să le dăm chefir.

Ce știu oamenii despre măsurile de prevențe? Cum se feresc?

„Consum multe lichide calde, mai multe fructe, legume”, spune o tânără.

- Vă îmbrăcaţi mai gros ca să fiţi sigur că nu vă îmbolnăviţi?

- Am o droaie pe mine. Pulovere, ca să nu îmi fie frig, ne explică un  bărbat.

Medicii avertizează că numărul cel mai mare de îmbolnăviri va fi atins abia în februarie. Asta în condiţiile în care vaccinurile cumpărate de stat deja s-au terminat. Citiți pe această temă:

Cine face gratis vaccinul antigripal? Sorina Pintea: „Eu aștept cererile medicilor de familie”

Până când ne putem vaccina împotriva gripei? Stocurile de la medicii de familie s-au epuizat

În acest sezon rece, peste un milion de români s-au vaccinat antigripal.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri