Sediul RAR Gorj, inaugurat cu mare fast. Răzvan Cuc, întâmpinat cu pălincă şi lăutari

Data publicării:
rayvan cuc

Inaugurare cu mare fast în Gorj. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost întâmpinat cu lăutari şi pălincă la prezentarea noului sediu RAR la Târgu Jiu.

Reprezentanţa a costat peste 10 milioane de lei şi va reduce la jumătate timpul de aşteptare pentru cei care vor să-şi verifice maşinile. Ca să le fie inspectate autoturismele, şoferii aşteptau până acum chiar şi două luni.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost primit cu pâine, sare şi pălincă în parcarea noului sediu al Registrului Auto Român Gorj. A urmat o slujbă de sfinţire a clădirii, însă momentul a fost umbrit de zgomotul produs de câinii adăpostiţi în padocul din imediata vecinătate a instituţiei.

Inaugurarea s-a încheiat pe ritmuri populare. Câţiva folclorişti au jucat în faţa oaspeţilor de la Guvern.

Noul sediu al RAR Gorj are în jur de 1000 de metri pătraţi şi a costat peste 10 milioane de lei, fonduri proprii. Acesta a fost ridicat de la zero, iar lucrările au început de acum doi ani.

George Dincă, directorul RAR: „Avem două linii de inspecţie periodică. Toată aparatura este modernă, la cele mai înalte standarde europene. Ne dorim să scădem aşteptarea clienţilor la programare. Vom reduce, cel mai probabil, la jumătate la o programare”.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: „Este un sediu modern, un sediu transparent. Toate fluxurile de acces pentru clienţi, cât şi fluxul prin care aceştia pot să vadă exact cum se lucrează la maşina lor, este un lucru benefic pentru că omul ştie exact ce se face la maşină”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri