VIDEO & FOTO | Exerciţiu antitero. Bombă în cea mai mare gară

Data actualizării: Data publicării:
170530_EXERCITIU_GARA_DE_NORD_10_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Un exerciţiu de testare a modului în care intervin poliţiştii în cazul unui apel prin care se transmite o ameninţare cu dispozitive explozive a fost organizat marţi, în Gara de Nord din Capitală.

gara de nord tren- CFR -agerpres-4.9.2015
Agerpres

ACTUALIZARE ORA 14:00 Exercițiul s-a încheiat.

Au avut probleme câţiva pasageri care îşi lăsaseră bagajele în zona evacuată.

Mi-am lăsat bagajul acolo, la bagaje. Şi nu mă lasă să trec ca să mi iau bagajul. Am avion la 14”, se plânge un pasager.

Nu mai eşti sigur de pe o zi pe alta nici în România”, constată un altul.

Alţi trecători au privit amuzaţi exerciţiul.

„Dacă eu aş avea bomba cu mine, de unde să ştie cineva că eu am bomba cu mine?” - se întreabă un călător.

„Domnule, este un exerciţiu, v-am spus de trei ori până acum”, îi explică polițistul.

ACTUALIZARE ORA 12:20  Gara de Nord este scena unuia dintre cele mai importante exerciţii antitero. Autorităţile simulează detonarea unui pachet suspect găsit într-o zonă aglomerată. Zeci de jandarmi, poliţişti şi pirotehnişti de la SRI participă la această simulare.

Alarma s-a dat în Gara de Nord puţin după ora 11:00. Poliţişti, jandarmi şi pirotehnişti de la SRI au împânzit sălile şi culoarele clădirii. Au evacuat oamenii și au izolat zona în care a fost decoperit un pachet suspect.

Pirotehniştii au folosit iniţial un câine special dresat pentru descoperirea de explozibil. În tot acest timp agenţii SRI s-au apropiat de colet. L-au scanat cu un aparat special, apoi au luat decizia ca pachetul să fie detonat.

Întreaga operaţiune a durat mai bine de o oră. În tot acest timp traficul din faţa gării a fost oprit. Urmăriți și o galerie foto cu imagini surprinse de Octav Ganea, fotoreporter la agenția Inquam Photos:

170530_EXERCITIU_GARA_DE_NORD_10_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
170530_EXERCITIU_GARA_DE_NORD_10_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Este pentru prima oară când Gara de Nord este aleasă pentru desfăşurarea unui exerciţiu de o asemnea amploare. Este tranzitată zilnic de peste 9 mii de oameni, motiv suficient pentru ca autorităţile să considere zona ca fiind posibilă ţintă în cazul unor atacuri teroriste.


Potrivit Poliţiei Române, marţi, între orele 11.00 şi 13.00, în Gara de Nord şi în zona acesteia se va desfăşura un exerciţiu demonstrativ privind modul în care poliţiştii şi celelalte structuri cu atribuţii în domeniu acţionează în cazul unei ameninţări cu bombă.

Circulaţia rutieră va fi restricţionată pe bulevardul Dinicu Golescu, Piaţa Gării de Nord şi Calea Griviţei, iar accesul în Gara de Nord va fi restricţionat la intrarea ”Coloane”, precum şi în interiorul acesteia, în zona dintre intrarea ”Coloane” şi ”Biroul Informaţii”, pe ambele culoare.

La exercițiu participă poliţişti ai Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Direcţiei Poliţiei Transporturi, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, dar şi colegi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov şi Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti. De asemenea, vor participa reprezentanţi ai SRI, DIICOT, Regionala C.F.R. Bucureşti şi Autoritatea Feroviară Română.

Poliţia le recomandă cetăţenilor să nu intre în panică şi să respecte indicaţiile poliţiştilor şi ale celorlalte forţe aflate la faţa locului.

(text: News.ro)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri