157 de refugiați, salvați din Marea Neagră. Valurile atingeau șase metri

Data actualizării: Data publicării:
migranti recuperati

Peste 150 de migranţi care pluteau în derivă în Marea Neagră, la câţiva zeci de kilometri de ţărm, au fost recuperaţi de poliţiştii de Frontieră şi aduşi azi-nopate în şantierul naval Midia. 56 dintre refugiaţi sunt copii.

Aproape că nu trece zi fără ca poliţiştii de frontieră să nu prindă grupuri mari de refugiaţi clandestini la graniţele României. Pe uscat sau pe mare, mii de fugari din Orientul Mijlociu şi-au încercat anul acesta şansa de a ajunge în Occident pe la noi prin ţară.

157 de refugiaţi clandestini, printre care 56 de copii, au fost duşi miercuri dimineaţă la Constanţa, după o operaţiune combinată, de capturare şi salvare. Barca pe care erau înghesuiţi plutea în derivă pe Marea Neagră în timpul unei furtuni cu valuri de şase metri. Fugarii erau pierduţi fără intervenţia poliţiştilor de frontieră, care au avut şi ei probleme mari din cauza vremii. Aproape opt ore a durat până să îi ducă în siguranţă la mal.

Marea a fost foarte agitată, vânt puternic, mare gradul 5 valuri în larg, în acea zonă cu valuri de peste 2 metri și jumătate. Persoanele care se aflau pe această ambarcațiune în mod constat s-au aflat într-o stare de pericol de înec, de scufundare a ambarcațiunii. S-au făcut eforturi deosebite pentru a aduce ambarcațiunea la mal”, spune Laurenţiu-Cristian Cicu, Poliţia de Frontiera.

Cei peste 150 de migranți au fost aduși la sediul din Constanța al Gărzii de Coastă. Ei vor sta aici până se va decide parcursul acestor persoane, din Iran si Iraq. 

Misiunea de salvare a migranților a fost una dificilă din cauza vremii. Într-un final însă s-a reușit remorcarea ambarcațiunii, pline până la refuz, cu ajutor unei nave comerciale pentru platformele petroliere.

Cei 150 de migranți au trecut printr-un filtru specific, au trecut și printr-un control medical. Nicio persoana nu a necesitat îngrijiri medicale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri