2019, an greu pentru angajații români. Un sfert își doresc joburi noi

Data publicării:
angajat trist si plictisit la locul de munca
Foto: Guliver/GettyImages

Anul care se încheie a fost stresant și obositor pentru jumătate dintre angajaţii români. Potrivit unui studiu BestJobs, unu din patru angajați și-ar dori un nou job, într-un alt domeniu, anul viitor.

2019 a fost un an greu şi pentru angajatori, şi pentru angajaţi, dacă e să rezumăm în câteva cuvinte. Pentru patroni - legi schimbate peste noapte, şocuri legislative, şi amintim aici ordonanţa lăcomiei, în plus productivitate scăzută, personal puţin. Pentru angajaţi - muncă multă, stres şi salarii mici.

Nemulțumirile angajaţilor

Concret, jumătate dintre angajații români cred că 2019 a fost mai obositor ca 2018 din punct de vedere profesional, cu mai multe provocări. 14% simt că a fost un an mai calm și mai liniștit. 13% s-au bucurat de un an mai bun, cu satisfacții. Iar pentru doi din zece angajați, 2019 a fost la fel ca anul precedent, fără prea mari schimbări. Asta arată cel mai nou studiu BestJobs.

Să vedem cum stau lucrurile când vine vorba de bani. 33% dintre angajaţi spun că salariul lor a stagnat. Pentru unu din zece angajați chiar a scăzut cu până la 25%. 17% au primit o majorare salarială de până la 5%, iar 11,4% au primit o majorare de cel mult 10%. Alți 16% au beneficiat de un salariu mai mare cu până la 20%. Puţini sunt cei care au obţinut de la patron o majorare salarială cu peste 20%.

Vin sărbătorile și puţini sunt angajaţii care vor primi ceva din partea angajatorului. 28% se aşteaptă să primească prime de Crăciun, în timp ce 17% dintre respondenți spun că vor primi tichete-cadou.

Ce își doresc angajații în 2019?

Unu din patru angajați i-ar cere Moşului sănătate și putere de muncă și aproape tot atâția și-ar dori un nou job, într-un alt domeniu.

  • 14% i-ar cere Moșului mai mult timp liber.
  • 11% dintre angajaţi vor avansare în carieră, să ocupe posturi mai bune, mai bine plătite.
  • 10% vor să devină antreprenori.
  • 7,9% ar fi mulțumiți cu mai puțin stres la locul de muncă.
  • Aproape 6% - un șef mai bun și o echipă mai unită.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri