80.000 de oameni, fără curent în Iași

Data publicării:
bloc fara curent

Două cartiere ale Iașiului, în care locuiesc 80.000 de oameni, au rămas marți seară fără curent electric. Din cauza unei avarii, oamenii au stat două ore la lumina lumânării. Cei care au centrale termice au stat nu doar în întuneric, ci şi în frig.

Locuitorii din cele două cartiere ale Iașiului care au rămas fără lumină susțin că nu au fost anunțați de nimeni de vreo defecțiune.

„Nu știm de ce, presupunem că de la exercițiile anti-cutremur, așa ceva. Am sunat E-ON și așteptăm”, a spus locatarul unui bloc afectat.

„(Reporter: Căldură aveți?) Da, sufletească, sub plăpumioară. De unde să avem căldură dacă nu merge centrala, nu merge nimic”, a adăugat alt locatar.

Oamenii spun că, în ultimul timp, au mai avut asemenea situații.

„Intervin foarte greu, nu știu de ce, care e cauza. Se întâmplă, la câteva luni apare o problemă”, a spus o persoană.

„Totdeauna se întâmpla pe partea noastră, acolo aveau curent, pe partea asta nu. Acum văd că e tot cartierul”, a adăugat alt locatar.

„Nu e normal! Suntem plătitori totuși, nu? Că dacă nu am plăti, nu am avea. Ei una două ne facturează și penalizează. Dar noi cum îi penalizăm?”, a atras atenția alt ieșean.

După două ore, reprezentanții furnizorului de energie electrică au remediat situația.

„În această seară în jurul orei 20 și 15 minute a avut loc o avarie în sistemul de distribuție energie electrică din Municipiul Iași. Această defecțiune a afectat alimentarea cu energie în două cartiere, în Păcurari și în Dacia”, a precizat purtătorul de cuvânt al E.ON, Corneliu Zaiț.

Probleme au fost si la Institutul Regional de Oncologie din Iași unde s-a luat curentul electric. Cele trei generatoare disponibile au acoperit doar blocul operator și holurile, nu și saloanele pacienților.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri