A fost înființată asociația de ajutorare a victimelor tragediei din Colectiv 

Data publicării:
foto logo colectiv club imagine colectiv ro-2

Asociația Colectiv GTG 3010 va ajuta răniții

Eugen Iancu şi ceilalţi membri ai asociaţiei cer ca autorităţile să îşi facă datoria, să spună adevărul şi promit să îi ajute pe supraviețuitorii incendiului.

Avem din păcate mulți tineri într-o situație foarte gravă. Recuperarea va fi greoaie și costisitoare. Îi ajutăm în orice formă posibilă și prin a-i pune in legatura cu autoritățile. Au promis ajutor total până la rezolvarea problemei. Copilul meu nu a murit într-o petrecere privată. El s-a dus în centrul Bucureștiului, capitală europeană, într-un club care funcționa acolo de ani buni, undeva la șase ani, a fost lăsat să funcționeze de toată lumea. E vorba de un sistem întreg care ar trebui să profite de momentul Colectiv și să-și facă ordine în ogradă”, a declarat Eugen Iancu.

În vârstă de 22 de ani, Alexandru Iancu, fiul lui Eugen Iancu, a murit la trei săptămâni de la tragedia din Colectiv.

Bărbatul a reclamat pe Facebook că în ciuda rănilor grave pe care le-a suferit fiul său, acesta nu a fost transportat cu ambulanța la spital în noaptea incendiului.

Eugen Iancu afirmă, într-o postare pe Facebook, că deşi fiul său a suferit răni grave în urma incendiului din club, ambulanţele venite la faţa locului au refuzat să-l transporte la spital.

„În urmă cu câteva zile, îl apăram pe Arafat. Acum ştiu că băiatul meu a ajuns la spital, dus de doi prieteni cu maşina personală, pentru că salvările prezente nu au vrut să îl ia, considerau că nu este foarte grav. Cum au aflat ei asta şi de ce copilul meu a murit după trei săptămâni (avea fractură de bazin, arsuri foarte grave pe mâini, arsuri pe faţă, pe piept, pe spate, dar nu a avut loc în salvare). Îmi poţi răspunde, domnule Arafat?” a scris pe Facebook Eugen Iancu, tatăl unui tânăr decedat în urma incendiului din Colectiv

Explicaţiile lui Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, au venit tot pe reţeaua socială. 

„În astfel de situaţii, când numărul victimelor este copleşitor, nu poţi să-i iei pe toţi deodată şi nici nu poți avea o ambulanţă pentru fiecare, imediat. De aici, apare triajul, care la faţa locului se bazează pe diferenţierea celor care au pericol iminent de moarte şi sunt salvabili de cei care nu sunt în pericol iminent de moarte. Deci, cu alte cuvinte, dacă un echipaj de ambulanţă sau SMURD refuză să ia un pacient la un moment dat, nu înseamnă că l-a refuzat permanent, ci poate că a fost alt pacient cu risc mai mare, care trebuia transportat înainte”, a spus Raed Arafat.  

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de 30 octombrie 2015 în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity cu ocazia lansării unui nou album numit „Mantras of war”. În urma incendiului au murit 64 de persoane și peste 100 au fost rănite. 

Citiți și: 
Trei fronturi penale. Reţineri şi arestări în serie în dosarul Colectiv
#Colectiv | Raed Arafat, reacție pe Facebook după raportul Guvernului
Reacțiile medicilor la raportul tragediei din #Colectiv. De ce nu a fost activat Planul Alb
#COLECTIV | Corpul de Control: Din rapoartele DSP lipseau două decese, care iniţial figurau în statistica oferită de spital

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri