Anchetă penală după moartea unei fetițe de nici doi ani la Spitalul Victor Babeş

Data publicării:
spital-pat

Parchetul General s-a autosesizat după ce copilul a decedat duminică la Spitalul Victor Babeș, iar dacă va fi cazul, dosarul va fi înaintat unui parchet de pe lângă o judecătorie din București.

Părinții spun că prima data fetița s-a simțit rău vineri și s-au prezentat la Spitalul Marie Curie din București, dar au refuzat să aștepte din cauza aglomerației. Ei au plecat acasă, iar apoi starea copilului s-a înrăutățit și au apelat la o clinică privată. Medicii de aici i-au prescris un tratament cu antitermice și au fost trimiși acasă.

Starea fetiței s-a înrăutățit din nou duminică, pe 7 august. Părinții s-au adresat medicului de familie, care i-a trimis la un spital de boli infecțioase, bănuind că diagnosticul ar fi o infecție în gât. Medicii i-au prescris tratament cu antibiotic, iar părinții au refuzat internarea din cauza condițiilor din spitale.

Ei s-au întors după o oră, pentru că starea copilului era din ce în ce mai gravă.

Părinții spun că fetiței i-a fost administrată glucoză, iar aceasta ar fi fost și cauza decesului. Tatăl copilului are de gând să depună plângere împotriva medicilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri