Angajații din privat migrează către stat pentru salarii mai mari

Data publicării:
angajati birou calculatoare shutterstock_284519087
Foto: Shutterstock

Statutul de funcţionar devine din ce în ce mai atractiv pentru români. Creşterile salariale din sectorul bugetar, mult peste cele din privat, i-au făcut pe mulţi să se angajeze în instituţii publice. Diferenţele se vor accentua şi mai mult în anii următori. Abia în 2020, lefurile din companii vor avea un avans mai mare ca la stat, arată datele Comisiei Naţionale de Prognoză.

Roxana Vântu, reporter Digi24: Anul acesta, salariul mediu brut va creşte în mediul privat cu 12 procente, înseamnă o diferenţă de 700 de lei în favoarea celor angajaţi în sectorul bugetar. Tot prognoza oficială arată că un angajat din sistemul bugetar va încasa un salariu mediu brut de 3.700 de lei pe lună. Este o creştere de 19,5% comparativ cu 2016.

Datele se referă la angajaţii din învăţământ, asistenţă socială şi sănătate. Comisia Naţională de Prognoză arată că abia în 2020 tendinţa de majorare a lefurilor la stat, începută de anul trecut, se va inversa. Salariul unui funcţionar va depăşi 4.900 de lei, comparativ cu 3.800 de lei pentru un angajat de la privat. Banii de la stat tot vor fi mai mulţi, deşi rata de creştere va fi mai mică. Rezultatul - tinerii mai ales, şi-au depus deja CV-ul pentru un post la stat.

Cristian Pârvan, președintele Patronatul investitorilor Autohtoni: Nimeni nu contestă necesitatea creşterii unor salarii. Este evident că un inginer nu are ce să caute la administrația penitenciară, dar nu poti să îl acuzi pe omul care a zis - Cât mai plătești tu? Păi, trei mii de lei, cât îmi dă la penitenciar? Cinci mii, bun!

Migraţia angajaţilor la stat face ca firmele să găsească cu greu specialişti.

Mircea Turdean, directorul unei firme: La absolut fiecare salariat din firmă, şi discutăm de 760 de salariaţi, pe foarte multe domenii avem indicatori de performanţă în funcţie de realizarea lor le putem da anumite bonusuri. Pare foarte tentant să mergi la stat, dar în viitorul îndepărat ei nu vor avea garantat salariul, nici locurile de muncă.

Petre Daea, ministrul agriculturii: Fiecare îşi caută rostul şi câştigul. Nu e vorba de a ţine pasul. Aici e vorba de a-şi păstra activitatea fiecare şi a găsi în domeniul lui câştig pe măsura posibilităţilor.

Salariile mai mari de la stat se văd cel mai bine în avansul consumului, de peste opt la sută în prima parte a anului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri