Apă sterilizată cu ozon, la robinet

Data actualizării: Data publicării:
apa ozon

Locuitorii comunei Ghilad din Timiş au la robinete apă sterilizată cu ozon, o procedură care crește nivelul de oxigen. Apa este astfel mult mai curată, spun autorităţile.

Până acum trei ani, apa din Ghilad nu era bună de băut. Autorităţile au găsit atunci soluţia tratării cu ozon.

Apa de Ghilad este forată de la aproape 200 de metri adâncime. Nu este potabilă pentru că este plină de nitriți şi fier. Tratată cu ozon se transformă într-una mult mai curată decât cea tratată cu clor.

Prin tratarea cu ozon se obține o apă pură din punct de vedere bacteriologic și chimic,” precizează Cornel Guran, primarul comunei Ghilad.

Aproape 500 de localnici sunt racordați la sistemul centralizat de apă dintre cei aproximativ 1.200, câți are comuna.

Hrănitoare, eu nu mai beau sucuri, nu mai beau altă apă în afară de asta de la noi. Nu-i scumpă. O folosesc și la animale și peste tot, numai de la sursă și avem cam 1 milion la 3 luni,” spune un localnic.

Vestea calității apei s-a răspândit și în satele vecine.

„La două săptămâni vin și iau 8 sticle din-astea. Este ceva, odată ce e așa de bună... se simte la gust că e altfel,” adaugă un localnic.

Autoritățile locale au montat pe marginea drumului principal din localitate câteva zeci de pompe de apă, de unde se alimentează oricine dorește. Sistemul de tratare a apei cu ozon de la Ghilad a costat aproximativ 1,2 milioane de euro, bani de la Guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri