Prima zi de iarnă: drumuri blocate şi o naştere asistată de primar

Data actualizării: Data publicării:
pompieri iarna viscol

În prima zi cu ninsori şi viscol, greul intervenţiilor a căzut pe angajaţii MAI. 7.520 dintre ei au fost pe teren: 2.805 poliţişti, 4.562 pompieri și 153 jandarmi. Alţi peste 8.000 de oameni sunt pregătiţi să li se alăture colegilor, dacă vremea va continua să se înrăutăţească, anunţă MAI. În unele locuri, acolo unde nu au ajuns pompierii şi jandarmi, au intervenit militarii. Iar într-un sat din Călăraşi, primarul şi viceprimarul au ţinut locul medicului şi asistentei la o naştere.

În Constanţa a fost nevoie de intervenţia armatei pentru a debloca mai multe maşini care se înzăpeziseră pe Drumul Naţional 2A, între Ovidiu şi Nicolae Bălcescu. Doi oameni din Murfatlar care aveau nevoie de îngrijiri medicale au fost duşi la Spitalul Judeţean Constanţa de militarii brigăzii 9 Mecanizate.

Viscolul a îngreunat misiunea pompierilor trimişi să intervină în judeţele aflate sub cod roşu. Imaginile surprinse de salvatori în judeţele Constanţa şi Călăraşi arată cât de dificilă a fost orice deplasare. Pe unele drumuri vizibilitatea a fost redusă la o lungime de braţ, astfel că şi autospecialele pompierilor au înaintat cu greu. Mai mulţi şoferi surprinşi de viscol pe drum au avut nevoie de ajutor.

O femeie a murit în orașul Amara din Judetul Ialomita. Ambulanța a ajuns la aproape o oră de la apel acasă la pacientă, deşi drumul dintre Slobozia și Amara nu măsoară decât 10 km.

Luminița Chirea, purtătorul de cuvânt al ISU Ialomița: „O pacientă în vârstă de 57 ani din orașul Amara. Apelul a fost primit la 10:27 la 112, apelantul menționând că pacienta se afla în stare de inconștiență, cunoscută fiind cu afecțiuni medicale, cu diabet. La ora 11:20 a ajuns echipajul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă la domiciliul victimei, iar la ora 11:23, medicul ambulanței a declarat decesul acesteia.”

În satul Nicopole din judeţul Galaţi, un bărbat de 76 de ani, intrat în comă, a fost preluat în ultima clipă de Ambulanţă. Prima maşină, care plecase spre el din Târgu Bujor, a rămas blocată în nămeţi. Abia o a doua ambulanţă, plecată din Tecuci, a reuşit să ajungă la bătrân şi să-l ducă la spital.

O tânără de 23 de ani din judeţul Călăraşi a fost asistată la naştere de comitetul pentru situaţii de urgenţă. Primarul, viceprimarul şi o asistentă comunală au reuşit să o aducă pe lume fiica tinerei.

Ionel Tatu, primarul comunei Vâlcele: „Împreună cu viceprimarul, care este şi el tehnician veterinar, ne-am pus cunoştinţele noastre la încercare şi am reuşit să dăm dovadă de naşterea acestui copilaş.”

Tânăra nmai are acasă un copil sănătos, care a rămas în grija bunicilor, până când mama şi bebeluşul vor fi consultaţi şi de medici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri