Familiile evacuate în urma unei explozii vor plăti chirie

Data actualizării: Data publicării:
explozie

Cele 21 de familii din Bistrița care au rămas în stradă după ce săptămâna trecută o explozie le-a spulberat casele ar putea fi nevoite să plătească chirie. Oamenii au de așteptat câteva luni bune până se vor putea întoarce în locuinţele lor, iar primăria vrea să le pună la dispoziție garsoniere ANL, însă numai în cuantumul unei chirii lunare. Explicaţia este că locuințele nu se pot acorda cu titlu gratuit.

Acum o săptămână, 21 de familii din Bistriţa au rămas în stradă după ce o explozie le-a distrus casele. Pentru ca autoritățile locale să le pună la dispoziție locuințele din blocurile ANL este nevoie, înainte de toate, de o ordonanță a guvernului prin care garsonierele în cauză să primescă temporar destinația de locuințe de necesitate.

Cristian Niculae, viceprimar Bistrița: „Rămâne la decizia guvernului dacă se va plăti sau nu se va plăti chirie. Noi am adoptat în sensul legii, nu poate locui nimeni în ANL fără chirie.”

Cel mai probabil oamenii vor plăti o chirie lunară de 100 de lei. Pe lângă asta, vor fi nevoiți să scoată bani din buzunar și pentru utilități sau mobilier.

Păgubit: „O sa fie foarte greu să le plătim toate, da poate o să se găsească o soluţie. Mi-a distrus mobila, tot din casă. Nu am uşi, geamuri, nimic.”

Păgubit: „N-au nimic acolo, nici curent, nici gaz. Trebuie să deschidă ei, să plătească restanţele la cine o stat înainte acolo, câteva sute de lei de plătit. Oamenii nu au fost pregătiţi, săracii. Noi suntem muncitori, suntem oameni simpli, nu suntem cu bani.”

Expertiza blocului care a fost afectat de explozie nu a fost încă finalizată, aşa că nu se cunosc deocamdată costurile pentru reparațiile necesare şi nici când vor fi gata.

Ovidiu Frenț, prefect: „În cazul în care nu vor fi suficienţi bani alocaţi de primărie, am să cer ajutorul colegilor mei de la Guvern care, din fondul de rezervă aflat la dispoziţia guvernului, se poate să ajute aceşti cetăţeni.”

Deocamdată, oamenii care au fost evacuați în urma exploziei de săptămâna trecută s-au adăpostit la rude sau la prieteni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri