Bunicii voluntari de la Marie Curie. Povestea unui gest rarisim în România

Data publicării:
bunciii voluntari

Povestea vârstnicilor care au înlocuit singurătatea cu voluntariatul este povestea unor oameni de vârsta a treia care îngrijesc bebeluşii abandonaţi şi internaţi în secţia de terapie intensivă a spitalului Maria Curie. Oameni care au înlocuit tristeţea şi singurătatea cu daruirea, empatia şi dragostea.

„Hai, Andrei, mănâncă încet să nu ne înecăm! Dar îi este foame, e grăbit să mănânce...”, spune bunica Matilda în timp ce îl hrănește cu biberonul pe micuțul Andrei.

Matilda Zigler are 71 de ani şi a ales să fie bunică voluntară pentru bebeluşii abandonaţi şi internaţi în secţia de terapie intensivă a spitalului Marie Curie. Aici ea hrăneşte copiii, îi îngrijeşte şi le oferă cel mai de preţ cadou: dragostea.

Ideea unui astfel de program i-a aparţinut Mihaelei Ungureanu, de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a sectorului 4. Ea a aflat că spitalul de copii are o nevoie acută de voluntari pentru bebeluşii internaţi. Si-a dat seama imediat că bunicii singuri au multe de oferit, iar iubirea face minuni.



Mihaela Ungureanu - director D.G.A.S.P.C sector 4: „Ne-am gândit că ce poate fi mai important pentru copiii, micuţii cu probleme de sănătate grave, decât să simtă zilnic îmbrăţişarea. Practic, am fost convinşi că bunicii noștri pot face lucrul ăsta şi sunt dispuşi să îl facă şi dedicaţi 100%.”

Matilda Zigler îi dă bebeluşului lapte cu biberonul. „Pe mine mă face fericită când îl văd că este fericit şi el, că mănâncă, că este curat. Parcă i s-a luminat faţa când i-am băgat biberonul în gură. Și când îl văd pe Andrei, vreau şi eu un nepoţel!”, mărturisește Matilda Zigler.

Programul „Bunici voluntari” functionează din luna martie. Dacă la început ideea fost primită cu multe semne de întrebare, în scurt timp bunicii au demonstrat că faptele bunele nu ţin cont de vârsta din buletin. Au făcut mai întai cursuri de pregătire la spital şi apoi au urmat întâlnirile săptămânale cu bebeluşii.

Mihaela Ungureanu - director D.G.A.S.P.C sector 4: „Sunt bebeluşi care au început să zâmbească, după ce două săptămâni s-au întâlnit cu bunicuţii care vin şi îi ţin în brate. Efectiv au zâmbit. Nu numai că s-a întâmplat lucrul acesta, dar se putea observa pur şi simplu pe monitor cum li se regla pulsul acestor copii, atunci când erau ținuți în braţe si când primeau afecţiunea de care aveau nevoie”.

Matilda Zigler dă bebeluşului lapte cu biberonul: „Cine este cel mai frumos băieţel? Andrei! Și mâncăm tot! Uite, ne-a crescut şi perișorul...şi sprâncene frumoase avem...şi mânuţe...”

Până la vârsta de 10 ani, Maria Zigler a crescut la o casă de copii. Ştie cât de mult ar fi contat o îmbrăţişare în copilăria ei. I-a lipsit toată viaţa.

Studiile arată şi ele că lipsa afecțiunii în primele luni de viață lasă urme adânci: bebeluși se dezvoltă mai greu, iar dacă sunt bolnavi și lipsiți de atingerea umană, durata lor de spitalizare crește până la 50% față de cea copiilor care au părinții lângă ei.

„Eu am crescut la o casă de copii și știu ce înseamnă lipsa de afecțiune. Și faptul că poți să îi dai unui copil măcar o zi de afecțiune contează foarte mult!”, spune Matilda Zigler.

Continuă să vorbească cu micul Andrei: „Greu este la deal! Nu-i așa? Dar ne facem noi mari, mari! Zâmbește? Da, mi-a zâmbit! A auzit că se face mare și a început să zâmbească! Auzi, măi, iubitul meu!”

„Copiii aceștia efectiv nu cunosc afecțiunea și căldura unei mame unei bunici și atunci faptul că tu te duci la ei, îi mângâi, îi țin în brațe, îi dai să mănânace , cred că pentru ei contează enorm de mult”, spune Matilda Zigler.

Adelina Toncean este coordonatorul programului „Nici un copil singur în spital” şi cea care instruieşte bunicii voluntari. După ce ani de zile a lucrat în corporaţie, a realizat că cea mai mare împlinire a vieţii este să faci bine în jurul tău. Aşa că ales să se dedice bebeluşilor din spital şi să le ofere un pic de alinare, dragoste şi bunătate.

Adelina Toncean - coordonatorul programului „Nici un copil singur in spital”: Sunt copii la care nu vine nimeni niciodată sau care vin foarte foarte rar, dar eu nu-mi amintesc ca ei să fi fost vizitați vreodată. Sunt copii care uneori uită și să plângă, de multe ori îi privim și ne sperie să i vedem că s-au obișnuit cu singurătatea. Și noi nu vrem să se obișnuiască cu singurătatea, noi vrem să plângă, să fie mofturoși, să ne ceară să fim alături de ei, să mănânce atât de încet cât își doresc ei să mănânce, iar bunicuții au toată răbdarea de care au nevoie copiii noștri.

Haide! Hai, frumuseţe mică, hai! Încet, încet! - bunicuții își spun alinturile pe care le știu cel mai bine.

Adelina Toncean - coordonatorul programului „Nici un copil singur în spital”: Dragostea se vede, e culmea că se vede. Este suficient să îi priveşti monitorul și să vezi cum deodată te uiți la un copil care este bine. Dacă până atunci nu i-a fost bine, în momentul care este în brațe, în momentul în care este mângâiat, deodată îi este bine, se lasă să-i fie bine, să fie alintat și se vede cum se îmbunătățește nivelul de oxigen, ritmul cardiac este mai bun. Îi vedem cum mănâncă altfel, cum se fac mai repede bine decât atunci când sunt singuri.

 


Bunica Aglaia are 69 de ani, 4 nepoţi şi 3 strănepoţi. Cu toate astea, îşi face timp să vină săptămânal şi aibă grijă şi de bebeluşii din spital. Dintre toți copiii din secţie, ea a hotărât să îi îngrijească pe cei cu cele mai mari probleme de sănătate. Consideră că mai ales aceştia au nevoie de mângâierea şi dragostea de bunică.

Aglaia Pascalu - bunică voluntară: „Când o pun în pătuț, mă apucă cu mânuța ei pe deget și nu îmi mai dă drumul...ea nu vede, nu aude, însă cum știe ea să mă apuce de degetul asta, doar de degetul ăsta m-a apucat tot timpul. Ei, eu am stat așa cu mâna în pătuțul ei două ore, am tras scaunul lângă pat, pentru că dacă trăgeam mâna mea de acolo, ea se mișca și plângea. Și așa am stat până la ora 3 și jumătate, până când a dormit ea, ca să nu o trezesc”.

Bunica Aglaia alintă bebeluşul: „Ne-am schimbat acum de tot, suntem curați și păpăm și facem nani. Așa face fata, nani, da”.

Bebeluşul pe care îl ingrijeste bunica Aglaia a fost născut de o mamă de 15 ani şi apoi abandonat în spital. Are probleme grave de sănătate... Chiar dacă nu o poate salva, bunica îi oferă ceva mai presus de tratamentul medical: dragostea ei.

Aglaia Pascalu - bunică voluntară: „Simt o dragoste, o bucurie și am întrebat și medicul dacă ea mă simte pe mine când îi spun A venit mami la tine și ea întinde mânuța și deodată mă apucă de mânuță. Medicul mi-a zis că inima ei are o atragere care ajunge la inimă și o bucură, dacă ea nu aude. V-am spus că o săptămână, până m-am obișnuit, nu mai puteam de mila ei, îmi venea să o iau acasă, dacă aveam putere și posibilitate, dar nu se poate...” 

Cine e fata mea? Cine e fetița mea? Cine?

La vârsta la care unii bătrâni nu îşi mai fac niciun plan de viitor, pentru bunicii voluntari viaţa a căpătat un nou sens.

Matilda Zigler - bunică voluntară: Programul ăsta parcă îţi dă aşa o lumină, te stimulează, îţi dă un sentiment de satisfacţie că esţi tu folositoare şi poţi să ajuţi niste copii.

Entuziasmul şi rezultatele vizibile ale programului au făcut ca în doar două luni să fie peste 1000 de bunici care şi-au exprimat dorinţa de a fi voluntari. Toţi urmează să facă un curs de îngrijire a bebeluşilor şi apoi să îşi cunoască viitorii „nepoţei”.

„Trebuie să vă spun că e bine și pentru noi, ne completăm reciproc: dragostea noastră o oferim lor și ei ne oferă nouă probabil aceeași dragoste”, spune Ioana Iancu, bunică voluntară.

„Atuul bunicilor noștri a fost că sunt dedicați 100%, timpul lor le permite lucrul acesta și sunt dispuși să facă lucrul asta, ei la rândul lor simțindu-se responsabilizati și valorizați”, subliniază Mihaela Ungureanu - director D.G.A.S.P.C sector 4.

Bunicii au demonstrat că vârsta a treia are mult de dăruit. Şi că poţi înlocui tristeţea şi singurătatea cu implicare şi dragoste.

„Nu trebuie să lăsăm bunicuții să stea în casă, la TV și făcând poate piața. Pentru unii dintre ei asta este singura activitate. Ei pot mult mai mult și asta au demonstrat”, spune Mihalea Ungureanu, director D.G.A.S.P.C sector 4.

Reporter: Oana Coşbuc

Citiți și: 

Voluntar la 70 de ani pentru copiii "uitaţi" în spital: "Am fost prima care am venit la curs"

Povestea din spatele imaginii care a emoționat mii de români

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri