Cele mai dorite joburi din țară și cei mai căutați angajatori

Data publicării:
angajati

IT, industria alimentară şi cea farmaceutică sunt cele mai atractive domenii de activitate pentru români, iar Google, Microsoft şi IBM - cei mai doriţi angajatori. Când vine vorba despre ce îşi doresc angajaţii de la locul de muncă, seriozitatea şi un mediu de lucru plăcut se dovedesc mai importante decât salariul.

Ionuţ Calofir, angajat: Încă din liceu am participat la concursuri şi m-a atras, că îţi dezvoltă gândirea foarte mult. Lucrez acum pe partea de maşini learning, îmi place foarte mult domeniul ăsta, cred că e şi de viitor.

În domeniul IT şi-ar dori să lucreze 20% dintre români, conform unui top realizat de specialişti în resurse umane. Urmează industriile alimentară şi farmaceutică.

La polul opus, cel mai puţin căutate sunt construcţiile şi agricultura.

Alina Anghel, manager Inspire Group: Ce am făcut a fost să analizăm din 20 de industrii, 211 companii, un număr relevant din fiecare industrie, minim zece, pentru a putea să avem atât o perspectivă a întregii pieţe din România, cât şi asupra atractivităţii fiecărei industrii în parte.

Google România, Microsoft, IMB România, Oracle şi Bitdefender sunt firmele la care cei mai mulţi dintre români ar dori să lucreze.

Florin Grama, Director Microsoft: Vedem din ce în ce mai mulţi angajaţi curenţi ai altor companii care îşi doresc să vină la Microsoft. Mediul de lucru, lucrul în echipă, sunt beneficiile financiare, sunt beneficile non financiare şi oportunitatea de a se dezvolta.

Sorin Mîndruţescu, director general Oracle: Avem o mare varietate de poziţii deschise în mod constant, de la cele care se adresează tehnologiei, oameni cu background tehnologic, până la finaciar, operaţional, resurse umane, deci ăsta ar fi o constantă a dorinţei noastre de atragere de talente de pe piaţă.

Seriozitatea, mediul de lucru şi relaţiile bune cu colegii şi superiorii, joacă cele mai importatnte roluri în decizia de angajare la o anumită firmă. Salariul este abia al şaselea criteriu.

Tânăr: În primul rând la locul de muncă trebuie fie o atmosferă propice dezvoltării tale profesionale. Respect pentru munca pe care o fac şi recunoaştere, ăsta e primul pas. Și bineînţeles, să fiu plătit pe măsura performanţelor pe care eu le aduc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri