Citrice periculoase retrase de la vânzare. Explicațiile ANPC

Data publicării:
citrice

Peste 100 de kg de citrice au fost retrase de la vânzare dintr-un supermarket din Bucureşti de inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, pentru că erau conservate cu substanţe care afectează sănătatea oamenilor.

Este vorba de imazalil, substanţă folosită îm agricultură pentru combaterea bolilor unor plante. Şeful ANPC, Paul Anghel, spune că este o cantitate foarte mică admisă de Uniunea Europeană, iar mâine va sesiza autorăţile competente, pentru a verifica în laboratoare ce cantitate din această substanţă conţin.

Dacă vor fi depistate cantităţi mari, citricele vor fi restrase din magazine.

Substanţa este foarte periculoasă pentru sănătate. Atacă ficatul şi rinichii și poate fi cancerigenă.

Paul Anghel spune că cei care comercializează fructe ar trebui să scrie pe etichetă ce cantitate din această substanţă periculoasă conţin, iar consumatorii să spele fructele înainte de a le mânca.

Doar în urma controlului au fost retrase 103 kg, lotul respectiv temporar pentru cele comercializate în vrac. Începând de luni se vor face adrese către autorităţile competente, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară, Fitosanitarul de la Ministerul Agriculturii şi toate celelalte. Să se determine dacă este în limita legal admisă sau nu”, a spus Paul Anghel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri