Cum se tratează fobia șofatului

Data publicării:
instructor sofat

Odată deprins, şofatul e ca mersul pe bicicletă, spun mai toţi cei care au permis auto. Dar ce facem atunci când o experienţă negativă în trafic ne sperie atât de tare încât ne e teamă să ne mai urcăm la volan? Teama de a conduce o maşină se poate trata doar la psiholog şi prin lecţii de condus defensiv, spun specialiştii.

Mă întorceam atunci de la Constanţa, trecusem de Feteşti, mergeam spre Drajna, în prima curbă la stânga am simţit dintr-o dată că se duce în parapet şi că nu mai pot să o controlez”. E o experienţă care a speriat-o cumplit pe Cristina. Deşi era şofer de 15 ani, aproape că nu-şi mai dorea să se urce la volan. De teamă, spune că nu mai poate conduce pe autostrăzi.

Vreau să conduc cum eram. Adică vreau să ajung în Alpi”, spune ea.

Aşa că a recurs la terapie. Psihologul, care este şi instructor auto, a provocat derapaje cu ajutorul celui de-al doilea volan al mașinii, care controlează roţile din spate.

Sunt convins că inima îţi bate un pic mai repede acum când te gândeşti că maşina asta o să meargă un pic de-a latul şi tot aşa”, spune instructorul.

Acum mă simt în siguranţă că eşti cu mine, acolo, când eşti tu singur, e mai nasol”, este reacția pacientului.

Cel mai important lucru atunci când maşina derapează este să păstrăm maşina pe drum şi să îndreptăm privirea spre direcţia în care vrem să ajungem.

Dacă maşina a plecat cu spatele în partea dreaptă, mă duc cu volanul tot în partea dreaptă. Hai, cu acceleraţie, cu acceleraţie. Aşa, aşa, aşa. Perfect, deci într-o situaţie în care instinctiv nu aş fi accelerat, am accelerat şi ai văzut că maşina a ieşit bine”, explică instructorul.

Dacă alte fobii se pot vindeca tocmai înfruntându-ţi teama, în cazul şofatului lucrurile stau puţin diferit.

Odată ce ne urcăm la volan cu o astfel de stare, cu un atac de panică, s-ar putea să se producă hiperventilaţie, respirăm foarte repede din cauza spaimei şi în felul acesta atenţia noastră, vederea sunt mult diminuate”, spune Emil Gătej, psiholog instructor.

Şoferii anxioşi pot fi un pericol pentru ceilalţi conducători auto. Medicii de familie sunt obligaţi de un Ordin al Ministerului Sănătăţii să ceară poliţiei retragerea permisului în cazul în care că depistează tulburări de comportament sau boli de inimă şi forme grave de diabet. Numai că aproape nimeni nu ţine cont de această reglementare.

Nu putem, din cauza unei alte legi, Legea Pacientului, şi a legii privind caracterul datelor personale să sunăm noi la poliţie, ca în anii 50, dăm telefon, domnule avem un pacient, a făcut criză de epilepsie, vă rugăm să îi luaţi permisul. Eu, sincer să fiu, până acum nu am dat niciodată telefon la poliţie”, spune Ioan Mureşan, medic de familie.

Testul psihologic şi analizele medicale in cazul soferilor se refac abia după ce expiră permisul de conducere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri