Dezastrul de după creșterea euro: Cresc prețurile, ratele, facturile

Data publicării:
o femeie in varsta isi priveste portofelul gol
foto GettyImages

Moneda europeană a atins un maxim istoric în raport cu leul. Vineri, Banca Națională a cotat euro la peste 4 lei și 80 de bani, cea mai mare valoare înregistrată vreodată de moneda europeană. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă bani mai mulți pentru alimentele de import, rate mai mari pentru cei care au credite în euro, facturi mai mari, dar și locuințe și mașini mai scumpe.

Deprecierea leului pare să nu se mai oprească, după ce euro a atins un nou maxim istoric. Banca Națională a României a cotat în premieră un euro la peste 4 lei și 80 de bani.

Adrian Bența, consultant fiscal: Observăm că de mai mulți ani o foarte bună parte a bunurilor vândute în economia noastră provin din import, importurile sunt mult mai mari decât exporturile. A doua cauză, probabil mai mică, dar ea există întotdeauna, e faptul că suntem în criză politică, iar orice criză politică îngrijorează investitorii. Un euro mai puternic va scoate din buzunarele românilor mai mulți bani.

Raportat la cursul record anunțat de BNR, pentru o chirie sau o rată la bancă de 300 de euro, de exemplu, un român scoate acum din buzunar 1.440 de lei, cu 13 lei mai mult față de anul trecut și cu 40 de lei mai mult față de 2018. Acum trei ani aceeași chirie era cu peste 80 de lei mai puțin.

Pentru un apartament de 60 de mii de euro, de exemplu, un român trebuie să achite cu aproape 17 mii de lei mai mult față de 2017.

Și mărfurile din import se vor scumpi, dar și abonamentele la telefonie.

Bărbat: Am văzut ce se întâmplă, dar asta este piața, până la urmă. Bineînțeles că atunci când crește euro sunt influențe negative pentru fiecare dintre noi, cei care au credite, cam asta e.

Bărbat: Cred că o să crească facturile, cheltuieli mai mari pentru familie, la utilități, gaze, apă, lumină, alimentele. Probabil toate se răsfrâng datorită euro, pe carburanți și alimente, în primul rând. Viața de zi cu zi.

Sorin Minea, președinte Romalimenta: Orice țară care nu are guvern și care e instabilă politic nu face decât să se ducă exact în punctul în care ne-am dus noi. S-o ținem așa toată vara, fără un guvern care să aibă dreptul să ia vreo măsură. În cazul acela s-ar putea ca la sfârșitul verii să avem o prăbușire. Să crească și inflația și atunci să începem să vorbim de prețuri.

Adrian Bența, consultant fiscal: Probabil într-o lună, două, trei o să vedem o creștere a prețurilor generate pentru marea majoritate a bunurilor. Dau exeplu hrana, foarte multe alimente sunt aduse din import.

Precedentul record a fost atins joi, când BNR a cotat un euro la peste 4 lei și 78 bani.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri