Dragoș Pîslaru: Bănuieli de trafic de copii și prostituție la orfelinate

Data publicării:
dragos pislaru-2

Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii: „Din păcate am încă nişte cazuri în zona de sud-est a țării unde există suspiciuni de trafic de persoane și prostituție legate de instituțile care găzduiesc copiii în numele statului. E vorba de instuții ale statului în care este suspiciunea că a fost trafic de copii, instituții de protecție. (...) Sunt mai multe instituții, cel puțin 4-5 instituții unde se fac anchete.”

Ministrul a precizat că a anchetele au fost declanșate în luna mai, iar în cadrul acestor investigații deja au fost ridicate persoane de la o astfel de instituție din București.

Dragoș Pîslaru a făcut dezvăluirea în contextul unei discuții despre cazul de sclavie de la Berevoești. Ministrul spune că acest caz de exploatare umană nu este unic și există și alte locuri din țară unde, de ani de zile, au loc abuzuri care nu sunt demascate, pentru că, pe de o parte, românilor „nu le place să se privească în oglindă”, iar pe de altă parte, e convenabil ca asistații sociali să fie o „masă de manevră”. Nu în ultimul rând, se întâmplă aceste lucruri și pentru că sistemul de asistență socială din România este centrat pe beneficii, și nu pe servicii și, exact ca și sistemul de sănătate, este atins de corupție.

Urmăriți AICI interviul integral acordat de ministrul muncii în emisiunea „În fața ta”, realizată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri