Drumul îngropat în noroi

Data publicării:
noroi

Drumul spre civilizaţie e plin de noroi. Au simţit-o pe pielea lor sute de locuitori ai unei comune din Bihor. Străzile lor sunt îngropate în mocirlă, iar maşinile cu greu reuşesc să se deplaseze de când autorităţile încearcă să aducă apa şi canalizarea în cartierul lor.

Drumul care leagă localitatea Săldăbagiu de Oradea este plin de gropi, noroi şi bălţi. În plus, muncitorii care au lucrat la canalizare nu au acoperit ţevile.

În două săptămâni de două ori n-am putut duce fetiţa la şcoală. Am rămas cu maşina împotmolit, acolo unde s-a săpat, pentru că s-a înmuiat pământul după ce s-au băgat conductele”, afirmă Alexandru Nemeş, localnic din Săldăbagiu de Munte.

Ca oamenii să iasă din case, pe lângă răbdare, au nevoie şi de accesorii speciale.

Cu cizme de gumă mă duc cu ele în maşină până la autobuz”, spune Simona Nemeş - localnică din Săldăbagiu de Munte

La doi kilometri distanţă, fix aceeaşi situaţie.

De un an de zile, comuna Paleu a devenit un adevărat şantier. Lucrările de introducere a reţelelor de apă şi canalizare aproape că au paralizat traficul în comună. Şoselele pietruite sau asfaltate de altădată au ajuns acum simple drumuri de pământ acoperite cu noroi, în timp ce în alte zone din localitate şoferii circulă doar pe o singură bandă.

Compania de Apă Oradea, cea care se ocupă de proiectul în valoare de peste 10 milioane de lei, trebuia să termine lucrările în primăvară. Explicaţia întârzierii:

„Lipsa unor avize din partea primăriei, a autorităţilor”, spune Renata Tripa, reprezentant comunicare al Companiei de Apă Oradea.

Pentru canalizare, un exemplu, am primit aviz, pentru apă nu. Nu s-au primit avize pe toate străzile, adică pentru toată lucrarea”, precizează Miron Bar, reprezentantul firmei executante.

Autorităţile locale au refuzat să comenteze situaţia. Firma care execută lucrările a dat asigurări că va plăti refacerea drumului după ce lucrările vor fi gata.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri