Elevi din Germania construiesc casa unor constănțeni

Data publicării:
casa habitat 1

În casa construită de tinerii voluntari nemţi, în Cumpăna, judeţul Constanţa, se va muta Bogdan alături de familia sa.

Mai am trei fraţi, tatăl meu a murit în urmă cu doi ani. Noi stăm cu chirie într-o casă bătrânească cu trei camere”, spune Bogdan Dima, beneficiar al proiectului.

Povestea tristă a lui Bogdan va lua sfârşit datorită celor 20 de adolescenţi din Dusseldorf care au stat zilnic mai bine de şase ore pe şantier. De multe ori, au lucrat în ploaie şi în frig. Dar şi-au dus misiunea la bun sfârşit.

Venind aici şi lucrând vezi schimbările pe care eşti capabil să le faci. Cunoşti oamenii ale căror case le construieşti şi vezi că faci lucruri care le schimbă viaţa”, spune Livia Fontucha, voluntar.

Vremea, într-adevăr, a fost în mod cert o provocare, mai ales ploaia, frigul şi noroiul, dar sunt foarte mândră de elevii mei care au perseverat”, spune Alecia Staples, profesor.

Unul dintre cei mai implicaţi voluntari de pe şantier este Joseph, care a mai participat la astfel de proiecte.

A fost doar un mic sacrificiu pe care noi l-am făcut ca să îi ajutăm pe aceşti oameni”, spune Joseph Collins, voluntar.

Înainte să vină în România, tinerii au strâns 5.000 de euro şi i-au donat. Adolescenţii au aflat de povestea lui Bogdan de la un reprezentant al fundaţiei care se ocupă de construirea caselor. Fundaţia are reprezentanţi în 70 de țări şi ajută oamenii sărmani. În 10 ani, voluntarii români şi străini au construit la Cumpăna 11 case.

Ar trebui să nu depăşească 25.000 euro o casă. Pentru că ea este plătită în 15-20 de ani, depinde de veniturile fiecăruia dintre beneficiari”, spune Mihaela Popa, director executiv al Habitat for Humanity Cumpăna.

În următorii doi ani, fundaţia va mai construi la Cumpăna încă opt locuinţe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri